Atacurile de panică: cauze, simptome și legătura cu munca sub presiune. Ce spune psihologul Radu Leca

Atacurile de panică apar adesea pe neașteptate și sunt trăite ca urgențe medicale, deși nu pun viața în pericol. Psihologul Radu Leca explică de ce aceste episoade sunt strâns legate de suprasolicitarea profesională, cum se formează cercul fricii de frică și de ce panica nu este un semn de slăbiciune, ci un semnal al unui sistem nervos supraturat.

Psihologul Radu Leca explică faptul că atacurile de panică sunt experiențe intense care „te iau pe nepregătite și te conving, pentru câteva minute, că ceva e grav în neregulă cu corpul tău”. Inima accelerează, respirația se scurtează, apar amețeala, tremurul, transpirația, furnicăturile sau senzația de lipsă de aer, iar mintea declanșează gânduri catastrofice precum „fac infarct”, „leșin”, „înnebunesc” sau „o să mor”. Deși trăirea este extrem de puternică, subliniază psihologul, în realitate nu se întâmplă nimic dramatic, însă frica de reapariție devine, la rândul ei, o sursă majoră de anxietate.

Din perspectivă psihologică, Radu Leca arată că atacul de panică este o reacție intensă a sistemului nervos la o amenințare percepută, nu neapărat reală. Mecanismul de alarmă al creierului declanșează reacții de tip „luptă, fugi sau îngheață”, ca și cum pericolul ar fi iminent.

De cele mai multe ori însă, „prădătorul” este invizibil și constă în stres acumulat, lipsă de somn, presiune de performanță sau suprasolicitare pe termen lung. „Panica nu e slăbiciune, e alarmă”, subliniază psihologul, iar întrebarea reală devine de ce acest sistem a ajuns să fie atât de sensibil.

Legătura cu suprasolicitarea profesională este, potrivit lui Radu Leca, una logică. Munca intensă, pauzele puține și presiunea constantă mențin corpul într-o stare de activare prelungită, alimentată de cafeină, adrenalină și multitasking.

Atacul de panică apare astfel ca o „descărcare” a unui sistem supraturat sau ca un semnal clar că pragul de toleranță a fost depășit. „Când nu te oprești tu, te oprește corpul”, avertizează psihologul.

Radu Leca atrage atenția că suprasolicitarea nu înseamnă doar volum mare de muncă, ci și combinații toxice: responsabilitate mare fără control, roluri ambigue, evaluare constantă, conflicte de valori, lipsă de recunoaștere sau medii imprevizibile.

În timp, creierul învață să fie hiper-vigilent, ceea ce devine combustibil pentru anxietate și panică. „Nu te stresează doar munca, ci lipsa de aer dintre două urgențe”, explică el.

Un mecanism-cheie descris de psihologul Radu Leca este interocepția – modul în care percepem senzațiile interne. În perioadele de stres, oamenii devin hiperatenti la bătăile inimii sau respirație, iar interpretarea catastrofică a acestor senzații declanșează un cerc vicios al panicii.

„Frica are talentul să se ia pe ea însăși drept dovadă”, spune psihologul, explicând cum panica ajunge să se hrănească din frica de panică.

Suprasolicitarea profesională adaugă și factori biologici care cresc riscul atacurilor: lipsa somnului, alimentația neregulată, deshidratarea, excesul de cafeină, fumatul sau alcoolul. Radu Leca subliniază că, atunci când corpul este epuizat, capacitatea de a frâna reacțiile de alarmă scade semnificativ. „Somnul e terapie gratis, dar îl tratăm ca pe un moft”, punctează el.

Mulți pacienți descriu, potrivit psihologului, că atacurile apar în contexte profesionale specifice – ședințe, lifturi, metrou, drumuri spre job sau prezentări. Creierul învață rapid asociativ, iar evitarea acestor situații aduce calm pe termen scurt, dar întărește frica pe termen lung. „Evitarea e analgezic, nu tratament”, avertizează Radu Leca.

În mediul profesional, panica este adesea însoțită de rușine. Radu Leca observă că mulți oameni se tem să nu fie percepuți drept slabi sau neprofesioniști și își ascund simptomele. Această mască emoțională amplifică stresul și întârzie căutarea ajutorului. „Să suferi în tăcere nu e o medalie”, subliniază el.

Din perspectiva terapeutică, psihologul Radu Leca explică faptul că scopul nu este doar eliminarea atacurilor, ci schimbarea relației cu ele.

Intervențiile pot include educație despre panică, restructurare cognitivă, expunere treptată sau tehnici de acceptare, iar în unele cazuri metode specifice pentru traumă. „Nu învingi panica luptându-te cu ea, ci învățând că o poți traversa”, afirmă psihologul.

Evaluarea medicală este, de asemenea, importantă, mai ales la debut, pentru a exclude cauze organice și pentru a oferi siguranță. Potrivit lui Radu Leca, această claritate ajută pacientul să lucreze mai eficient cu mecanismul fricii.

În unele situații, adaugă psihologul, schimbarea nu poate fi doar interioară. Un mediu profesional toxic sau cerințe imposibile pot necesita renegocierea rolului, stabilirea limitelor sau chiar schimbarea jobului. „Când nu ai ieșire, corpul intră în alertă”, explică el.

Pe termen lung, prevenția atacurilor de panică se bazează, potrivit lui Radu Leca, pe reglarea sistemului nervos, un stil de viață echilibrat și o igienă sănătoasă a muncii. „Nu-ți trebuie o viață perfectă, ci un ritm sustenabil”, subliniază psihologul.

În final, Radu Leca transmite că atacurile de panică sunt tratabile și nu definesc persoana care le trăiește. Ele nu sunt un dușman, ci un semnal că sistemul are nevoie de recalibrare. „Nu ești stricat, ești suprasolicitat”, concluzionează psihologul, invitând la o reflecție onestă asupra mesajelor transmise de corp înainte ca acesta să fie nevoit „să strige”.