Meniul pentru masa de Revelion, la un click distanță
Sătui să piardă zeci de minute blocați în trafic sau în aglomerația din magazine, mulți români preferă să își facă cumpărăturile pentru masa de Revelion în mediul online sau chiar să își comande meniul de-a gata. Şi, în ciuda scumpirilor, numărul celor care aleg astfel de variante este în creștere, față de anul trecut, spun comercianţii.
Nici două zile nu mai sunt până la petrecerea dintre ani şi e forfotă mare într-unul dintre cele mai mari depozite de alimente din ţară. Se pregătesc comenzile făcute în mediul online pentru masa de Revelion.
Florin Șelaru, manager depozit: Carnea de porc este nelipsită din coşul de cumpărături. Brânzeturile reprezintă un produs căutat foarte mult pentru zona de aperitive şi pentru pregătirea mesei. Acum ne apropiem foarte repede de zona de şampanii, de spumante.
Chipsurile, alunele, băuturile răcoritoare sunt şi ele nelipsite din coşul de cumpărături de Revelion, a cărui valoarea se ridică, în medie, la o mie de lei.
Mădălina Chiţu, jurnalist TVR: Pentru că tradiția merge mână în mână cu confortul, tot mai mulți români aleg meniuri gata făcute, mai ales că 6 din 10 vor petrece anul acesta Revelionul acasă.
- Eu nu prea gătesc. Deci ar fi complicat să mă apuc de Revelion să gătesc pentru că probabilitatea să îmi iasă ceva este minimă.
- Fac cu nişte prieteni la munte undeva. Cumpărăm noi, facem acolo, cred că mai şi luăm gata preparate.
Salata de boeuf sau sarmalele comandate de la restaurant sunt până în 100 de lei, iar cine vrea un meniu pentru 4 persoane din care nu lipsesc cotletul de porc sau cârnaţii pregăteşte un buget ce ajunge la 300 de lei.
Dragoş Bercea, chef bucătar: Anul ăsta se cer foarte mult platourile. Tot timpul se cer de Revelion produsele un pic mai deosebite. Avem şi un rulou de curcan cu trufe, avem o ruladă de porc cu cimbrişor. Şi ierburi mediteraneene. Avem o creştere de vânzări cu 10-15%.
Carnea de pui nu lipseşte din meniul comandat de la restaurant pentru petrecerea dintre ani.
Olga Petre, chef bucătar: Pentru Revelion 50 de kilograme, da doar şniţel şi în pezmet aurit facem în jur de 70 de kilograme. Până la ora asta. Mâine mai intră şi comandă pentru 31.
Și deserturile se comandă.
Mariana Dumitru, cofetar: Torturile cu ciocolată şi vişine merg cel mai bine. Mousse-ul de ciocoată este foarte căutat. Pentru că este mult mai fresh cel cu zmerură şi cu vişine şi pentru că românilor le place ciocolata cel mai mult.
Și cum există riscul ca o bună parte din ceea ce comandăm pentru Revelion să ajungă la gunoi, specialiştii în anti-risipă alimentară vin cu soluţii.
Elena Santos, specialist în soluţii de organizare: Trebuie să ţinem cont de anumiţi paşi şi anume: numărul de invitaţi de preferinţele alimentare pentru că s-ar putea ca unii invitaţi să aibă anumite restricţii alimentare. În cazul în care ne rămâne mâncare vom crea mici pacheţele pentru invitaţi pentru a lua acasă.
Magazinele online, dar şi restaurantele care vând meniuri pentru Revelion preiau comenzi şi livrează chiar şi în ultima zi din an.

