A venit Moș Nicolae. Suprize în ghetuțe pentru cei mici
A fost o zi specială pentru cei mici. Moş Nicolae a venit pe furiş în case şi a lăsat cadouri în ghetuţe. Este mult mai discret decât Moş Crăciun, pentru că pe el nu-l vede nimeni niciodată.
Copiii au lustruit încălţările cât mai bine, apoi le-au pus la locul lor şi au aşteptat ca Moş Nicolae să se oprească şi la ei.
Cei mici au ținut să-i arate Moșului că au fost cuminți și că merită din plin darurile lăsate în ghetuțe.
Pentru cei mai năzdrăvani, Moș Nicolae a strecurat printre cadouri și nuielușe.
Bucuria copiilor este abia la început. Peste două săptămâni și jumătate cei mici vor avea parte de alte daruri, de la Moș Crăciun.

