Casa Albă anunță că starea de sănătate a lui Donald Trump este excelentă, după speculații privind acest subiect

2 December 2025, 08:07 (actualizat 2 December 2025, 08:08)

Președintele SUA, Donald Trump are o stare generală de sănătate excelentă, a transmis medicul Casei Albe, după săptămâni de speculații, generate de o declarație a președintelui privind efectuarea unei examinări RMN.

Președintele nu a știut să spună ce parte a corpului a fost scanată de către specialiștii de la centrul medical militar Walter Reed, ceea ce a atras inclusiv atenția adversarilor săi politici. Așa că, în urma permisiunii date de președinte, medicul Casei Albe a publicat o notă în care se menționează că rezultatele investigațiilor imagistice ale inimii și abdomenului sunt „perfect normale”.

RMN-ul efectuat în octombrie a fost o rutină, pentru evaluarea amănunțită în principal a sănătății cardiovasculare, așa cum se indică în mod curent persoanelor din grupa de vârstă a președintelui, a mai notat specialistul. Donald Trump are 79 de ani.

Karoline Leavitt, secretar de presă, Casa Albă: Nu există dovezi de îngustare arterială care să afecteze fluxul sanguin, sau de anomalii la nivelul inimii ori al vaselor majore. Camerele inimii au dimensiuni normale. Pereții vaselor sunt netezi și sănătoși, fără semne de inflamație sau cheaguri. Per ansamblu, sistemul său cardiovascular prezintă o stare de sănătate excelentă. Imaginile abdominale sunt, de asemenea, perfect normale. Toate organele majore par foarte sănătoase și bine irigate. Tot ceea ce a fost evaluat funcționează în limite normale, fără probleme acute sau cronice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite