Şase drone au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Un aparat a căzut pe o casă

25 November 2025, 10:01 (actualizat 25 November 2025, 18:27)

Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat marți că șase drone rusești au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în timpul atacului masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei. Una dintre drone, marcată cu simbolul “Z”, s-a prăbușit peste locuința paznicului unei livezi din raionul Florești.

Prima dronă detectată de sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale a fost observată între localitățile Vinogradovca și Vulcănești, după care s-a îndreptat în zona dintre Colibași și Vadul lui Isac spre frontiera cu România, la o altitudine de aproximativ 1500 de metri.

Ulterior, alte cinci aparate au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. în zonele Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vodă și Florești.

Una dintre acestea s-a prăbușit peste locuința paznicului unei livezi din raionul Florești. Zona a fost izolată, iar localnicii au fost evacuați.

La faţa locului au intervenit specialiștii în tehnica explozivă. Drona a fost găsită pe acoperișul acestei case care se afla în mijlocul unei livezi. Timp de câteva ore polițiștii și pirotehnicienii au fost aici pentru a investiga cazul și pentru a evacua drona. În urma cercetărilor, obiectul a fost scos cu tot cu foaia de ardezie.

Aparatele de tip Gerbera pot fi utilizate pentru inducerea în eroare, pentru misiuni de supraveghere și colectare de informații, precum și pentru transport de explozibil. O asemenea dronă are o greutate de până la 18 kg, poate zbura pe o distanţă de până la 600 de kilometri şi ar putea atinge o înălţime de trei kilometri.

Spaţiul aerian al Republicii Moldova este vulnerabil în faţa rachetelor şi dronelor folosite de Rusia în agresiunea militară împotriva Ucrainei.

În ultimii doi ani s-au înregistrat peste 20 de cazuri în care astfel de aparate de zbor au violat teritoriul naţional al Republicii Moldova.

Mai multe drone şi fragmente de rachete au fost descoperite şi la sol unde, din fericire, nu au provocat victime umane ci doar pagube materiale.

Doar anul trecut, specialiştii Centrului Tehnico-Criminalistic şi Expertize Judiciare au fost sesizaţi despre nouă cazuri, când bucăți din drone rusești au căzut pe teritoriul R. Moldova.

ACTUALIZARE În urma atacului masiv asupra Ucrainei, în noaptea de luni spre marți, sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat, în dimineața zilei de 25 noiembrie 2025, șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian național.

Primul dispozitiv aerian a fost detectat pe direcția localităților Vinogradovca – Vulcănești, deplasându-se ulterior în direcția frontierei de stat cu România, în zona dintre localitățile Colibași, raionul Cahul și Vadul lui Isac. Drona traversa spațiul aerian la o altitudine de aproximativ 1500 de metri. Ministerul Apărării a informat imediat structurile responsabile, inclusiv IGP despre cazul de survolare ilegală.

Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale, traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești. Una dintre acestea a căzut pe acoperișul unei case în Satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.

Echipa Secției tehnico-explozive a Poliției se deplasează la fața locului pentru a verifica situația și a asigura securitatea.

Persoanele din zonă au fost evacuate, iar perimetrul a fost izolat de către polițiști pentru siguranța locuitorilor.

Luni dimineață, Poliția de Frontieră a anunțat că o dronă rusească a survolat spațiul aerian al Republicii  Moldova, deplasându-se de la Vinogradovca spre frontiera cu România, traversând zona Colibași–Vadul lui Isac. Autoritățile române au fost informate imediat. Zona este verificată, iar până acum nu au fost identificate obiecte periculoase pentru cetățeni.

Acum o săptămână, o altă dronă fusese detectată în spațiul aerian național, confirmat prin schimb de informații cu Ucraina și România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite