Grupul de luptă al NATO din România va crește doar în caz de nevoie
Numărul militarilor din grupul de luptă al NATO nu va creşte de la peste o mie la câteva mii în permanenţă. Potrivit generalului Cyril Mathias, ofițerul francez cu cel mai înalt grad din România, unitatea va rămâne batalion și va ajunge la nivel de brigadă, doar dacă situația din teren o va cere. Această transformare a avut loc zilele acestea, doar pentru exercițiul Dacian Fall, manevre la care au luat parte peste 5000 de militari NATO din 10 țări aliate.
Generalul Cyril Mathias susține că Franța a demonstrat că poate crește într-un timp scurt numărul militarilor din grupul de luptă al NATO din România, pe care-l și conduce. La exercițiul Dacian Fall au participat peste 1300 de militari francezi, cu mai bine de 400 de transportoare blindate, tancuri și elicoptere.
Gl. Cyril Mathias, locțiitorul comandantului Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est: “ Din cunoştinţele mele, este pentru prima dată de la decizia de la Summitul de la Madrid, când Grupul de lupta al NATO creşte de la nivel batalion, la nivel de brigadă.”
Reprezentanții Franței susțin că această creștere nu va fi permanentă. Grupul de luptă va rămâne la nivel de batalion, undeva în jur de 1500-1700 de oameni și va ajunge la 3000-5000 doar la nevoie.
Nicolas Warnery, Amabasadorul Franței: “Vă confirm că astfel de decizii se iau la nivel de NATO, la nivel colectiv şi nu la nivel bilateral, între România şi Franţa. Sunt decizii la nivelul alianţei şi vizează toate ţările din flancul estic.”
Exercițiul Dacian Fall a durat 3 săptămâni și la manevre au participat militari din Franța, Belgia, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Bulgaria, Polonia, Portugalia, Spania și, bineînțeles, din România.

