Arad: Un bărbat ar fi cerut în stradă ajutorul unei fete de 15 ani, apoi ar fi încercat să o violeze

Agresiune. Violență / Arhivă
17 November 2025, 10:13 (actualizat 17 November 2025, 11:00)

Un bărbat de 46 de ani a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să violeze o fată de 15 ani, pe care a atras-o într-un imobil din centrul municipiului Arad sub pretextul că are nevoie de ajutor să mute nişte cutii, însă adolescenta a fost atacată şi ameninţată cu un cutter imediat ce a intrat în clădire.

Incidentul a avut loc vineri după-amiază, în timp ce fata mergea spre casă. Ea a fost acostată în faţa unei clădiri de pe strada Andrei Şaguna, bărbatul solicitându-i ajutor pentru a muta nişte cutii în imobil.

Surse judiciare au declarat luni, potrivit Agerpres, că imediat ce fata a intrat în clădire, bărbatul a atacat-o şi i-a pus la gât un cutter. El i-a cerut să aibă relaţii sexuale orale şi ar fi încercat să o lege de mâini, dar adolescenta s-a zbătut şi a reuşit să scape.

Ajunsă acasă, ea a povestit familiei ce a păţit, iar în cursul serii mama s-a prezentat la Poliţie pentru a depune o plângere.

Reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au declarat, că bărbatul a fost reţinut în scurt timp, iar ulterior a fost prezentat magistraţilor, care au dispus arestarea preventivă pentru tentativă de viol. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite