Indicele ROBOR la trei luni a scăzut miercuri la 6,37% pe an

BNR
BNR
29 October 2025, 11:38 (actualizat 29 October 2025, 11:39)

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât, miercuri, la 6,37% pe an, de la 6,39% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an.

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,53% pe an, de la 6,54%, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,74% de la 6,75%.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 6,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2025, cel mai ridicat nivel înregistrat până acum de acesta.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite