Volodimir Zelenski, primit cu garda de onoare şi covorul roşu în Marea Britanie. Președintele ucrainean, la Coaliția de voință

24 October 2025, 19:27 (actualizat 24 October 2025, 19:45)

La Londra are loc astăzi o nouă întâlnire a Coaliţiei de Voinţă, la care participă şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Înaintea discuţiilor oficiale despre ajutorul acordat Ucrainei în războiul cu invadatorii ruşi, Volodimir Zelenski a fost primit de regele Charles al III-lea. Potrivit presei de la Londra, discuţiile conduse de premierul britanic Keir Starmer se axează pe livrarea unui număr mai mare de rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei. La reuniune participă, prin videoconferinţă şi preşedintele Romaniei, Nicuşor Dan. Şedinţa de la Londra urmează refuzului preşedintelui american Donald Trump de a livra Kievului rachete Tomahawk, cu rază lungă de acţiune.

Vizita lui Volodimir Zelenski în Marea Britanie a început la Palatul Winsor, unde preşedintele Ucrainei a fost primit de regele Charles şi a trecut în revistă garda de onoare.

Au urmat discuţiile de la Downing Street, unde Zelenski a fost primit cu covorul roşu, iar premierul Keir Starmer l-a îmbrăţişat cordial pe preşedintele ucrainean.

Discuţiile politice au avut loc în primă fază între Keir Starmer, Volodimir Zelenski, premierul Danemarcei, cel al Olandei, secretarul general al NATO şi preşedintele Frantei.

Convorbirile au continuat în format video, cu ceilalţi lideri ai Coaliţiei de Voinţă, între care şi preşedintele Nicuşor Dan. 

Între timp, regiunea Moscova a fost ţinta atacurilor cu drone ucrainene. Cel puţin cinci persoane au fost rănite, potrivit autorităţilor locale, între care şi un copil.

Uneori dronele ucrainene reuşesc să străpungă sistemul de apărare desfăţurat în jurul capitalei ruse.

 Ca şi in cazul înregistrat azi dimineaţă la Krasnogorsk, autorităţile diminuează impactul mediatic pentru a nu crea panica în rândul populaţiei:se pune accent pe faptul că echipele de intervenţie au sosit imediat la faţa locului, evaluează pagubele, iar victimele, persoane rănite dacă există, sunt transportate de urgenţă la spital unde li se acorda îngrijiri medicale, transmite corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că a doborât peste 100 de drone lansate de Ucraina asupra regiunii Moscova şi alte 34 care au vizat regiunea Rostov.

De asemenea, ministrul rus al Apaărării a inspectat trupele ruseşti invadatoare din Ucraina.

Rusia a continuat bombardamentele violente asupra oraşelor ucrainene. La Herson, dronele şi rachetele ruseşti au provocat moartea a doua persoane şi rănirea

Loviturile ruşilor au provocat izbucnirea mai multor incendii, care au fost stinse de către pompierii ucraineni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite