Mii de oameni în stradă împotriva femicidului. Protestatarii au cerut măsuri urgente pentru prevenirea violenței de gen

20 October 2025, 12:34

Demonstrații publice pentru siguranța femeilor. Mii de oameni au ieșit în stradă ieri, în 9 orașe din țară, inclusiv în Capitală, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de violență de gen. Protestatarii au cerut autorităților măsuri urgente și concrete pentru prevenirea unor tragedii.

La Cluj-Napoca, sute de persoane au participat la Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor”. Evenimentul, desfășurat simultan în mai multe orașe, a avut scopul de a scoate în evidență provocările majore cu care se confruntă femeile în privința siguranței, dar și cazurile tot mai numeroase de violență domestică.

Statisticile prezentate de organizatorii marșului de la Cluj arată dimensiunea îngrijorătoare a fenomenului: zeci de femei au fost ucise în primele nouă luni ale anului de către un membru al familiei. Peste 36.000 de plângeri au fost înregistrate anul trecut pentru loviri și alte violențe.

Maria Stoleru, coordonator, Centrul Metropolitan pentru Egalitate de Gen, Cluj-Napoca: Femicidul este un fenomen care a afectat viața femeilor din România foarte tare în acest an. Vrem ca femeile să fie în siguranță, vrem ca ordinele de protecție să fie respectate.

Și la Iași, aproape 300 de persoane au ieșit la marșul împotriva femicidului. Protestatarii au cerut pedepse mai dure pentru agresori.

Potrivit statisticilor Poliției, aproape 450 de femei au fost ucise în ultimii 10 ani de partenerii de viață.

4 din 10 femei au trecut prin violență fizică, amenințări sau violență sexuală pe parcursul vieții.

Numărul Telverde 0800 500 333 este destinat victimelor violenței domestice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite