Legea pensiilor magistraților nu trece de Curtea Constituțională

20 October 2025, 12:19 (actualizat 20 October 2025, 20:23)

Curtea Constituţională a României a admis, luni, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, au precizat oficiali ai CCR.

Reforma pensiilor magistraților, asumată prin procedură specială de guvernul Bolojan, a fost respinsă de Curtea Constituţională. Judecătorii invocă greşeli de procedură în adoptarea legii. Preşedintele Nicuşor Dan declară că subiectul rămâne o prioritate, deoarece înseamnă corectarea unei prevederi anormale, și anume pensia egală cu salariul. După publicarea deciziei CCR, va fi redactat un nou text legislativ, care va ține cont de decizia de azi, a precizat șeful statului. Alina Sorocean are detalii:

ACTUALIZARE Ramona Avramescu ne spune ce le rămâne de făcut partidelor din coaliție:

ACTUALIZARE Judecatorii CCR care NU au fost de acord cu admiterea sesizării ÎCCJ (cei patru care au votat împotrivă) sunt, potrivit unor surse: Simina Tănăsescu, Csaba Astzalos, Dacian Cosmin Dragoș și Laura-Iuliana Scântei.

ACTUALIZARE: Potrivit surselor TVR INFO, votul a fost judecătorilor CCR a fost 5-4 în favoarea admiterii sesizării Înaltei Curți. Motivul de respingere a fost că nu a fost respectată procedura în procesul legislativ, mai precis că nu a fost cerut la timp avizul CSM, conform surselor citate. Guvernul ar putea relua procedura respectând indicațiile Curții Constituționale.

CITIȚI ȘI – Tudorel Toader, despre decizia CCR: Era previzibilă. Într-o oră judecătorii nu puteau să delibereze și să ajungă la o soluție, ea era stabilită



La începutul lunii septembrie, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.

“Prin votul exprimat, judecătorii Instanţei supreme transmit un ‘nu’ răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, preciza ÎCCJ într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, legea încalcă “nu mai puţin” de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept.

“Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care Guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă”, arăta Instanţa supremă.

Premierul Ilie Bolojan afirma, în cadrul şedinţei plenului reunit al Parlamentului pentru angajarea răspunderii pe proiectele de lege din pachetul doi de reformă, că magistraţii români ies la pensie la 48 – 49 de ani şi o pensie medie în magistratură depăşeşte 24.000 de lei. Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000 – 40.000 de lei, în mod special pentru magistraţii care au avut şi funcţii de conducere.

“Prin reforma pe care o propunem va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârşitul căreia pensionarea magistraţilor se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va creşte de la 25 de ani la 35 de ani, aşa cum este cazul pentru ceilalţi cetăţeni. Până acum, cuantumul pensiei era de 100% din ultima remuneraţie netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar şi cu această scădere, pensiile magistraţilor rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000 – 15.000 de lei nu asigură independenţa şi respectul de care un magistrat are nevoie, conform normelor internaţionale sau Constituţiei”, spunea premierul.

Curtea Constituţională a României a discutat astăzi sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament. CCR a amânat de două ori luarea unei decizii în acest caz – pe 24 septembrie şi 8 octombrie.

Alina Sorocean, reporter TVR, urmărește subiectul zilei și ne oferă mai multe detalii: La ora 14.00 va începe această ședință și vom vedea ce vor stabili astăzi judecătorii. Evident că nu putem să spunem dinainte ce decizie vor lua. Nu știm deocamdată ce se va întâmpla. Știm însă că de două ori este amânată această decizie. Ultima oară, pe 8 octombrie, asta pentru că judecătorul raportor nu a reușit atunci să facă acel raport necesar luării unei decizii în fața tuturor judecătorilor. Practic trebuia să existe un raport pe care magistrații să-l aibă pe masă în data de 8 octombrie. El nu a existat. Iar magistrații au ales amâne pentru astăzi o decizie. 

Între timp a avut loc și ședința ECOFIN. Vă amintesc că era vorba despre aceeași ședință  la nivel european a miniștrilor de finanțe în care fiecare ministru din fiecare țară trebuia să discute despre deficitul bugetar. În acest context, și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a prezentat toate cifrele rezultate din al doilea pachet prezentat și asumat în Parlament. Iar în tot acest context, o amânarea deciziei CCR putem spune că a fost, într-un fel, benefică  pentru că țara noastră a arătat că poate să îndeplinească  jaloanele din PNRR și să atingă ținta de deficit bugetar odată cu măsurile luate și asumate de guvern. Însă, vom vedea ce va spune astăzi CCR  pentru că ar putea să răstoarne această situație  dacă măsura legată de pensiile magistraților, acea măsură care vizează majorarea avusei de pensionare a magistraților, va fi, să spunem, anulată  sau respinsă de judecătorii CCR, atunci și cifrele economice ar putea să fie altele. Tocmai din acest motiv, prezentam contextul legat de întâlnirea ministrilor de finanțe. Rămâne de văzut ce vor spune astăzi judecătorii CCR.

Să nu uităm că și premierul Ilie Bolojan spunea inițial că dacă va fi acceptată  sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința pensiilor magistraților, atunci guvernul nu va mai avea credibilitate pentru a lua și alte măsuri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite