Cum a fost salvată “Eneida” lui Virgiliu, considerată epopeea națională a formării poporului roman

În anul 70 înainte de Hristos se naște poetul latin Virgiliu. Se născuse bine, fiindcă a prins fix epoca de aur a poeților romani din vremea lui August Octavian. Horațiu, Catul și ulterior exilatul Ovidiu.

A fost imediat remarcat de Mecena, care i l-a prezentat lui Octavian. Chiar și subiectiv vorbind, cel mai talentat dintre ei era Horațiu, preferatul lui Mecena, care se pricepea la arte.

Octavian gândea pragmatic și l-a plăcut mai mult pe Virgiliu. Îl chema deseori la plimbări prin parcuri, unde discutau despre artă, literatură, filosofie, dar mai ales… despre boli. Îi înfrățeau o gastrită cronică și o insuficiență biliară acută pe care le aveau amândoi.

Virgiliu a scris Eneida, carte considerată epopeea națională a formării poporului roman. Eroul era un anume Eneas, care scapă din măcelul făcut de greci în Troia și, după oarece aventuri, se stabilește undeva în vestul Italiei, pe teritoriu etrusc și, din amorurile și bătăliile lui, se naște poporul roman.

Eneas era fiul zeiței iubirii, Afrodita Venus, cu un muritor. Deci era semizeu. Era de neconceput că romanii să nu se tragă din zei.

Din cauza bolii, Virgiliu era depresiv. Spre deosebire de Octavian, care a văzut în boală un obstacol care trebuia depășit.

Afectat emoțional, spre sfârșitul vieții, Virgiliu a vrut să-și ardă toate cărțile. Aici a intervenit Octavian August, care i-a spus autoritar: Suntem amici, înțeleg că ți-e greu, dar nu-mi arzi tu mie capodoperele literaturii latine! Așa s-a salvat Eneida.