Caz revoltător la Arad: șofer de autobuz școlar, prins băut la volan. În vehicul se aflau 25 de copii
Caz revoltător la Arad. Șoferul unui autobuz care transporta elevi a fost prins băut la volan, în timp ce în mașină se aflau 25 de copii.
Incidentul a avut loc luni dimineață, în timpul unei acțiuni de control desfășurate de polițiștii Biroului Rutier Arad, care verificau mijloacele de transport destinate elevilor.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, polițiștii au oprit un autobuz școlar în care se aflau aproximativ 25 de elevi.
„Testarea șoferului, un bărbat de 49 de ani, din Arad, a indicat o îmbibație alcoolică de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autobuzului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.825 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile”, a transmis IPJ Arad.
Autoritățile au precizat că verificările privind transportul de elevi vor continua, pentru a preveni astfel de situații care pot pune în pericol viața copiilor.

