Cel puțin cinci persoane ucise și 10 rănite, în atacuri rusești în Ucraina. Polonia a ridicat avioane de la sol pentru a-și proteja spațiul aerian

5 October 2025, 08:45 (actualizat 5 October 2025, 14:56)

Atac de amploare asupra Ucrainei, noaptea trecută. Rusia a lansat peste 50 de rachete și aproape 500 de drone, potrivit președintelui Volodimir Zelenski. Cel puțin cinci oameni, dintre care 4 erau membri ai aceleiaşi familii, au fost omorâţi și peste 10, răniţi.

Cel puțin cinci oameni, dintre care 4 erau membri ai aceleiaşi familii, au fost omorâţi și peste 10, răniţi.

Cele mai afectate orașe au fost Lviv şi Zaporojie.

Exploziile au provocat incendii în clădiri rezidenţiale şi industriale. Atacul s-a soldat şi cu întreruperi în furnizarea de curent electric. Infrastructura civilă a fost, de asemenea, avariată în Vinița, Cernihiv, Herson, Harkov și Odesa.

Primarul oraşului Lvov, la circa 70 kilometri de graniţa cu Polonia, Andrii Sadovîi, a evocat de asemenea un ‘atac masiv’ ce a determinat întreruperi de curent în mai multe cartiere şi întârzierea funcţionării transportului public.

La rândul lor, forţele armate poloneze au anunţat duminică pe X desfăşurarea de aeronave şi plasarea apărării terestre în alertă pentru a proteja spaţiul aerian al ţării, în special în regiunile apropiate de Ucraina.

‘Avioane poloneze şi aliate operează în spaţiul nostru aerian, în timp ce sistemele terestre de apărare aeriană şi de recunoaştere radar au fost aduse la cel mai înalt nivel de pregătire’, a asigurat comandamentul operaţional polonez.

Rusia îşi intensifică atacurile în Ucraina, vizând în special instalaţiile energetice ucrainene pe măsură ce se apropie iarna

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite