Antrenorii naţionalei de handbal feminin şi-au dat demisia
Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin Florentin Pera şi antrenorul secund Bogdan Burcea şi-au prezentat, joi, demisia din funcţiile deţinute, însă preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, speră încă în continuarea colaborării.
“Federaţia Română de Handbal confirmă că antrenorii Florentin Pera şi Bogdan Burcea şi-au înaintat demisiile din funcţiile de antrenor principal, respectiv antrenor secund al echipei naţionale feminine, prin e-mail transmis conducerii FRH. Motivele invocate de cei doi antrenori sunt de natură personală. Această decizie vine într-un moment sensibil pentru handbalul românesc, cu meciuri oficiale în cadrul EHF EURO Cup 2025 programate în luna octombrie şi cu debutul la Campionatul Mondial tot mai aproape, în decembrie. Pentru o evaluare clară şi o soluţionare responsabilă a situaţiei, preşedintele federaţiei a convocat o întâlnire de lucru cu cei doi antrenori demisionari, cu Departamentul Tehnic şi Comisia Tehnică a FRH. Federaţia Română de Handbal va transmite o comunicare oficială imediat după încheierea acestei întâlniri. Totodată, rămâne pe deplin angajată în susţinerea echipei naţionale, asigurând continuitatea şi calitatea pregătirilor pentru toate competiţiile internaţionale viitoare”, a transmis FRH într-un comunicat, pe site-ul oficial.
“Este nevoie de o analiză serioasă, într-un cadru profesionist, care să ţină cont de parcursul echipei şi de obiectivele apropiate. Vom discuta transparent, cu toţi factorii implicaţi, pentru a identifica cele mai bune soluţii în interesul handbalului românesc. În acest moment, nu există concluzii definitive, ci un proces de analiză responsabilă”, a declarat preşedintele FRH, Constantin Din.
Contactat de AGERPRES, Din a precizat că rămâne optimist în ceea ce priveşte continuarea colaborării dintre federaţie şi cei doi tehnicieni.
“Eu încă sunt optimist că mai poate exista o variantă de colaborare între federaţie şi cei doi antrenori. Le-am transmis asta, am discutat cu ei, şi aştept răspunsul lor. Decizia este la ei, nu putem să facem decât să aşteptăm”, a declarat Din pentru AGERPRES.
Florentin Pera şi Bogdan Burcea se află la conducerea băncii tehnice a echipei naţionale de handbal feminin din 2022, iar demisiile celor doi survin după ce România a pierdut cele două jocuri amicale cu Franţa, campioana mondială en titre, disputate săptămâna trecută la Oradea.
În primul meci, disputat joi, Franţa s-a impus cu scorul de 27-32, pentru ca sâmbătă România să piardă şi al doilea test, cu scorul de 24-30.

