Trei persoane arestate preventiv în urma scandalului violent din Craiova

15 September 2025, 12:11 (actualizat 15 September 2025, 12:48)

Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a trei persoane implicate în scandalul cu violenţe care a avut loc sâmbătă dimineaţa pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova, în urma căruia un bărbat a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite.

De asemenea, instanţa a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă în lipsă a altor şase persoane care au fugit de la locul faptei, dispunând acordarea termenului de judecată la data de 17 septembrie, pentru când se vor cita inculpaţii la domiciliile cunoscute, prin afişare la uşa instanţei şi se vor emite mandate de aducere pentru aceştia.

Decizia poate fi contestată de cei trei arestaţi preventiv în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Potrivit IPJ Dolj, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus, duminică, reţinerea unui tânăr de 20 de ani pentru infracţiunile de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, precum şi a altor doi bărbaţi, de 17 şi 47 de ani, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.

Alte patru persoane se află internate într-o unitate medicală, acestea aflându-se sub supravegherea poliţiştilor.

O persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite în urma unui scandal cu bâte, topoare şi săbii, între mai multe persoane, care a avut loc sâmbătă dimineaţa pe Bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova. 

Încă de sâmbătă a fost instituită măsura de zonă de siguranță specială, iar polițiștii se află acolo pentru a preveni izbucnirea oricărui alt posibil conflict.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite