Europa se confruntă cu una dintre cele mai grele săptămâni de vară. Este cod roşu de caniculă în mai multe ţări
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă extremă şi temperaturi care ating valori record. Meteorologii au emis alertă de vreme severă, valabilă până joi, şi au avertizat că mercurul din termometre se va apropia de 50 de grade Celsius. În Sicilia, la umbră, se estimază că maxima va ajunge la 48 de grade, un record nu doar pentru Italia, ci și pentru întreaga Europa.
Europa se pregăteşte pentru o săptămână de foc! Este cod roşu de caniculă în mai multe ţări din sudul continentului, iar autoritățile atrag atenția asupra riscurilor majore de incendii de vegetație. Ministerul Afacerilor Externe a emis avertizări pentru cetățenii români care călătoresc sau se află în Italia, Grecia ori Franţa.
Potrivit autorităţilor europene care monitorizează… până la sfârşit
Potrivit specialiştilor, în mai multe regiuni din Italia şi Grecia, mercurul din termometre se va apropia periculos de 50 de grade Celsius. Vorbim despre una dintre cele mai grele săptămâni de vară, cu temperaturi neobişnuit de mari. Deși orele considerate critice pentru expunerea la soare sunt între 11:00 și 18:00, meteorologii atrag atenția că disconfortul termic persistă și pe timpul nopții, când temperaturile nu vor coborî sub 27 de grade.
Se anunţă vreme extrem de caldă şi în Bulgaria, Spania şi Portugalia, unde se vor înregistra valori termice de peste 40 de grade Celsius.

