Superliga, etapa a 2-a: Craiova câștigă acasă, surpriză la Sibiu
”U” Craiova – FC Argeș 3-1 și Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în primele meciuri ale etapei secunde din campionatul intern de fotbal.
Universitatea Craiova a trecut peste șocul de la Arad, unde a ratat victoria după ce a condus cu 3-0 mare parte din meci și s-a impus vineri seara pe teren propriu în fața nou-promovatei FC Argeș.
Piteștenii au dat o replică foarte bună în prima repriză, chiar dacă le-au făcut cadou oltenilor un gol la prima acțiune ofensivă a gazdelor – cap imparabil în propria poartă a fundașului Sierra.
Presingul avansat făcut constant de Argeș avea să dea roade și, după mai multe ocazii, Sadriu a egalat cu o reluare din apropiere. Abia atunci Craiova a avut reacție, iar puștiul Rădulescu a înscris din careul mic, după un atac susținut al alb-albaștrilor.
În partea a doua, piteștenii n-au mai avut forța să preseze, iar Baiaram a marcat cu un șut la colțul lung după o acțiune a lui Houri, gol care de această dată a fost suficient pentru victorie.
În primul meci al etapei, Hermannstadt a înregistrat un semieșec la Sibiu cu Metaloglobus, deși la pauză conducea cu 2-0. Căpușă, după un corner, și Ianis Stoica, au punctat pentru trupa lui Măldărășanu, care a lăsat senzația că va face scor-fluviu cu nou-promovata din capitală.
În partea a doua însă, oaspeții au reintrat în joc prin golul cu capul reușit de Zakir, iar Huiban, golgheterul echipei în liga secundă, a produs stupoare pe stadion, egalând cu un șut puternic din interiorul careului.
Etapa a 2-a
”U” Craiova – FC Argeș 3-1 (Sierra ’16 aut., Rădulescu ’39, Baiaram ’52 / Sadriu ’36)
Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 (Căpușă ‘3, I. Stoica ’40 / Zakir ’58, Huiban ’77)
Sâmbătă:
”U” Cluj – UTA (ora 18:30)
Petrolul – FCSB (ora 21:30)
Duminică:
Farul – Oțelul (ora 18:30)
Rapid – CFR Cluj (ora 21:30)
Luni:
Unirea Slobozia – Csikszereda (ora 19:00)
Dinamo – FC Botoșani (ora 21:30)

