„Beach, Please!” a început în forță la Costinești. Mii de tineri, muzică și distracție la malul mării
“Beach, Please!”, cel mai mare festival de rap și trap din Europa, a început în stațiunea Costinești. Zeci de mii de tineri au pătruns, încă din prima zi, într-un adevărat oraș al muzicii construit pe malul mării. Peste 200 de artiști vor urca pe scenele festivalului în cele cinci zile de petrecere.
Primele nopți au fost incendiare: publicul a dansat și a cântat până în zori pe ritmurile lui Shift, DJ Na-No, N’amour și Candino D.
Mulți dintre participanți au venit de la sute sau chiar mii de kilometri distanță pentru a trăi atmosfera unică.
Pentru petrecerile nocturne tinerii s-au încărcat cu energie și și-au ales ținute speciale. Ei spun că festivalul e “cea mai tare experiență a verii”.
În perimetrul festivalului au fost amenajate zone de relaxare, restaurante, un supermarket, o roată panoramică, terenuri de sport și chiar un heliport.
Pentru siguranța participanților, peste 800 de agenți de pază, alături de polițiști și jandarmi, asigură buna desfășurare a evenimentului.

