Real Madrid – Juventus 1-0 în optimi la CM de fotbal al cluburilor

Gonzalo Garcia a marcat unicul gol al meciului de la Miami și „Los Blancos” își continuă aventura în turneul american.
Real Madrid a obținut o victorie la limită în confruntarea-șoc cu Juventus pentru un loc în sferturile de finală la Campionatul Mondial al cluburilor. Derby-ul european al optimilor disputat pe „Hard Rock Stadium” din Miami, arena unde strălucește de obicei Lionel Messi, a fost decis de o fază englezească.
După o primă repriză în care ambele echipe au ratat șanse bune, echilibrul s-a rupt în minutul 54, când fostul star al lui Liverpool, Trent Alexander-Arnold, a centrat perfect, și puștiul Gonzalo Garcia a marcat cu capul din careul mic.
La faza următoare, Conceicao a fost aproape de egalare, însă Courtois a fost inspirat, după care Juve nu a mai reușit să pună presiune pe defensiva spaniolă și astfel Real merge mai departe, urmând să dispute la East Rutherford, New Jersey, următorul duel cu Borussia Dortmund.
În ultimul joc din optimi, nemții au trecut la limită de una dintre revelațiile turneului, Monterrey din Mexic, scor 2-1. Atacantul Serhou Guirassy a reușit o dublă pentru Dortmund în prima repriză, mexicanii dirijați din teren de Sergio Ramos au redus din handicap în startul părții secunde, dar nu au mai avut forța să egaleze.
Optimi de finală:
REAL MADRID (Spania) – JUVENTUS TORINO (Italia) 1-0
A marcat: Garcia ’54.
BORUSSIA DORTMUND (Germania) – MONTERREY (Mexic) 2-1
Au marcat: Guirassy ’14, ’24 / Berterame ’48.
FLUMINENSE (Brazilia) – INTER MILANO (Italia) 2-0
Au marcat: Cano ‘3, Hercules ’90.
AL-HILAL (Arabia Saudită) – MANCHESTER CITY (Anglia) 4-3 d.p.
Au marcat: Marcos Leonardo ’46, ‘112, Malcom ’52, Koulibaly ’94 / Silva ‘9, Haaland ’55, Foden ‘104.
PARIS ST. GERMAIN (Franța) – INTER MIAMI (SUA) 4-0
Au marcat: Neves ‘6, ’39, Aviles ’44 aut., Hakimi ’45.
BAYERN MUNCHEN (Germania) – FLAMENGO (Brazilia) 4-2
Au marcat: Pulgar ‘6 aut., Kane ‘9, ’73, Goretzka ’41 / Gerson ’33, Jorginho ’55 pen.
PALMEIRAS (Brazilia) – BOTAFOGO (Brazilia) 1-0 d.p.
A marcat: Paulinho ‘100.
CHELSEA (Anglia) – BENFICA (Portugalia) 4-1 d.p.
Au marcat: James ’64, Nkunku ‘108, Neto ‘114, Dewsbury-Hall ‘117 / Di Maria ’90 pen.
Programul sferturilor de finală:
Fluminense – Al-Hilal
Palmeiras – Chelsea
Paris St. Germain – Bayern Munchen
Real Madrid – Dortmund