Lac artificial cu apă sărată scoasă din mină, soluție pentru Salina Praid. Localitatea este acum pustie fără turiștii de altădată
Un lac artificial format din apă sărata scoasă din mină este una dintre măsurile urgente pe care specialiştii le iau pentru a evacua milioanele de metri cubi de apă din Salina Praid. Se fac eforturi pentru protejarea populației și a mediului.
Echipele de intervenţie vor să reducă salinitatea pârâului Corund, în creștere de la o zi la altă, mult peste normă admisă. O echipă de experţi europeni a ajuns în zonă că să ofere sprijin specialiștilor români.
La Praid, străzile sunt pustii, iar tarabele sau magazinele, unde odinioară era forfota de turiști, sunt acum închise. Nimeni nu știe când și dacă salina va fi redeschisă.
La Praid sunt și câțiva turiști, care au făcut rezervări înainte de producerea dezastrului.
Nu există un risc iminent pentru siguranță populației, dar rămâne cel al prăbușirii fostei mine de sare. Cantitatea mare de apă dulce dizolvă sarea din pereți și este doar o chestiune de timp până când galeriile sau tavanul vor ceda. Pentru a preîntâmpina acest scenariu, lucrările de deviere a pârâului Corund se fac în regim de urgență. Trebuie să fie gata în mai puțin de patru săptămâni.
Riscurile sunt mari la planșeul minei Praid., constructorii și le-au asumat. Aici e zona principală, unde toate lucrarilse se fac. Vorbim de măsurători topografice, echipamente avansate, drone, constructori, experți care lucrează aici zilnic până la remedierea problemei.
Între timp, craterele cresc cu fiecare zi, semn că în subteran au loc prăbușiri.
Petres Sandor, prefectul judeţului Harghita: Fenomenle care se întâmplă în zona afectată nu sunt de natură să crească riscul identificat deja și pt care ne-am pregătit. Mai mult, faptul că aceste fenomenele se întâmplă înseamnă că scade riscul prăbușirii dintr-odată a întregii zone. Cu cât o să avem puncte în care se întâmplă o prăbușire lentă, cu atât mai mult o să fim siguri că nu se duce totul dintr-o dată în jos.
Se caută soluții și pentru construirea unui lac de acumulare artificial în care va fi vărsată apă sărată extrasă din mină.
Bogdan Ivan, ministrul interimar al Economiei: Se lucrează la identificarea trei locații, pentru crearea unui lac artificial. Se verifică formă de proprietate a terenurilor.
Operațiunea de extragere a apei comportă însă riscuri.
Condtantin Dobrea, director, Societatea Naţională a Sării: În acest moment, apă acționează că un tampon. Încercăm să ne dăm seama, în momentul în care vom scoate saramura ,în ce ritm ar trebui scoasă, încât să nu afectăm noi mai mult, printr-un proces accelerat, stabilitatea.
Raed Arafat, şeful DSU: Va dura, depinde ce motopompe folosim, motopompe la 10.000 de litri pe minut, se pot solicită și de 50.000…
Gestionarea uriașei cantități de apă sarată este o altă provocare. Și asta pentru că odată revărsată, va ajunge să contamineze cursurile de apă din aval. Deja, apa sărată a ajuns în răul Târnava Mică, din care se alimentează localitățile din aval. Salinitatea de 1,2 grame pe litru depășește de 25 ori valorile normal.
]Dar temerea autorităților este că se va produce un adevărat dezastru ecologic.
Mircea Fecher, ministrul interimar al Mediului: Discutăm despre milioane de metri cubi de apă, despre o salinitate de 300 grame pe litru. La un gram pe litru avem mortalitate piscicolă, probleme majore de mediu.
În continuare, pentru 16 localități din aval apă de la robinet nu este potabilă din cauza nivelului crescut de sare. Oamenii primesc apă îmbuteliată în bidoane.

