Ambasadorul Bulgariei în România: Sună ridicol să schimbi teritoriul unei ţări, ca urmare a unui război. Eforturile Rusiei, mai reuşite decât rezistenţa europeană | De ce nu vrea Bulgaria ca cheltueilile cu apărarea să crească dintr-o dată la 5% din PIB
Într-un interviu acordat TVR în cadrul rubricii Lumea diplomatică, Ambasadorul Bulgariei în României a vorbit despre aşteptările pe care ţara sa le are de la summitul NATO de luna viitoare. El a afimat că statele membre nu pot cheltui dintr-o dată 5% din produsul intern brut pentru apărare, aşa cum a cerut Preşedintele SUA Donald Trump, şi e nevoie ca aceste creşteri de cheltuieli să fie etapizate.
„Aștept, desigur, ca la summit-ul din iunie să fie discutat subiectul bugetelor militare. Știți că președintele Trump a cerut statelor membre să aloce 5% din produsul lor intern brut cheltuielilor pentru apărare. Desigur, acest lucru nu se poate întâmpla brusc, dar tendința ar trebui să fie astfel și sunt convins că rațiunea va prevala și se vor găsi soluții de compromis care, în primul rând, vor fi posibile pentru statele membre”, a declarat înaltul reprezentant diplomatic.
ES Radko Vlaykov susţine că la reuniunea NATO e important să fie reconfirmat sprijinul pentru Ucraina.
„Mă aștept, ca la reuniunea NATO să fie oferit încă o dată, un semnal clar, în primul rând cu privire la cine este agresorul și cine este victima. (…) Oarecum, aș spune că sună ridicol, în secolul XXI să schimbi teritoriul unei ţări, ca urmare a unui război. Aceasta este o provocare cu adevărat extraordinară așa că trebuie căutate acele soluții ce vor fi în conformitate cu dreptul internațional (…). Pentru țări precum Bulgaria și România, spun din nou, este foarte important ce fel de pace se va realiza, pentru că aceasta este legată și de garanțiile pentru securitatea noastră, pentru flancul estic al NATO, pentru Marea Neagră”, a afirmat Ambasadorul Bulgariei în România.
Reprezentantul diplomatic al Bulgariei a subliniat că eforturile Federaţiei Ruse în materia dezinformării sunt mult mai reuşite decât rezistenţa europeană.
“Pe lângă războiul din Ucraina, aș dori să spun câteva cuvinte despre o altă ameninţare pentru Uniunea Europeana și pentru țări precum România și Bulgaria. Acestea sunt amenințările hibride, atacurile cibernetice și așa mai departe. Aici îmi voi permite să spun ceva, ce poate surprinde mulți oameni, dar vreau să spun, că în acest domeniu eforturile rusești sunt mult mai de succes decât rezistența noastră. Și vedem asta, acest lucru este dovedit de apariția multor partide populiste, mișcări anti europene, vorbesc despre Uniunea Europeană în ansamblu, desigur, asistăm chiar la interferențe cu procesele electorale și așa mai departe. Adică, această strategie, care a fost urmată de Rusia timp de mulți ani, dă roade”, a transmis Ambasadorul Bulgariei în România.
ES Radko Vlaykov a evidenţiat că e important ca România şi Bulgaria să îşi urmărească interesele comune în regiunea Mării Negre.
„Ne așteptăm ca Uniunea Europeană să adopte strategia pentru Marea Neagră în cursul acestui an și, bineînțeles, cred că ar trebui să avem o satisfacție comună, atunci când se va realiza acest lucru, deoarece inițiativa pentru această strategie, pentru Marea Neagră, aparține Bulgariei și României”, a declarat Ambasadorul Bulgariei la Bucureşti.
Interviul integral cu Ambasadorul Bulgariei în România va fi difuzat vineri de la ora 22:30 pe TVR Info în cadrul rubricii Lumea diplomatică.

