Bursa de la Bucureşti a deschis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi

8 May 2025, 11:11

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar rulajul se cifra la peste 5,6 milioane de lei (1,1 milioane euro), după o jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor, transmite Agerpres.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,17%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,11%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,17%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,19%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o depreciere de 0,04%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra un avans de 0,49%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în creştere cu 0,13%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Green Tech International (+14,72%), Comelf (+9%) şi Fondul deschis de investitii Globinvest Energy&Financials ETF (+7,25%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-6,25%), Altur (-3,70%) şi Bittnet Systems (-3,62%).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite