În sfârșit un trofeu pentru Harry Kane: Bayern Munchen, campioană pentru a 33-a oară în Germania
Clubul bavarez și-a securizat al 12-lea titlu în Bundesliga în ultimii 13 ani cu două etape înainte de final, după ce contracandidata Leverkusen a remizat cu Freiburg.
Echipa pregătită de Xabi Alonso, anunțat deja pe căi neoficiale ca noul antrenor de la Real Madrid, întrerupsese anul trecut supremația lui Bayern pe plan intern, însă nu-și va putea apăra trofeul. În antepenultima etapă, Leverkusen a făcut doar 2-2 în deplasare cu Freiburg și se află la 8 puncte în spatele bavarezilor.
Bayern urmează să primească distincția de campioană sâmbătă la meciul de acasă cu Borussia Moenchengladbach, iar printre cei care vor sărbători acest triumf se va număra și atacantul englez Harry Kane, care la 31 de ani a reușit, în sfârșit, să câștige un trofeu în cariera sa de profesionist.
Kane a disputat două finale de Campionat European cu naționala Angliei, ambele pierdute, a marcat peste 200 de goluri pentru Tottenham și 60 pentru Bayern până când și-a trecut în palmares întâiul trofeu.

