EXCLUSIV Crin Antonescu: Nu se pune problema ca România să încerce aventuri ca cele propuse de foști contracanditați. În UE va trebui să se petreacă niște schimbări
Candidatul coaliției de guvernare la prezidențiale, Crin Antonescu, a explicat, în emisiunea ”Prim Plan”, de la TVR Info, de marți, viziunea sa despre relațiile Europei cu Statele Unite în epoca Trump și rolul României în acest context. El consideră că relațiile viitoare se pot baza pe trei principii.
”În această posibilă dilemă eu am trei puncte ferme, trei ancore”, a anunțat Crin Antonescu:
Unu: Conștiința faptului că România nu este între Uniunea Europeană și Statele Unite, ci este în UE. Nu suntem între ei, nu suntem mediatori, nu suntem ori cu unii, ori cu alții, ci suntem în Uniunea Europeană.
Al doilea lucru este, așa cum v-am spus, mi se pare esențial pentru Europa să păstreze cea mai bună relație cu Statele Unite. Mie mi se pare că și pentru Statele Unite relația cu Uniunea Europeană, cu Europa Occidentală, este vitală. Este mai importantă decât par a o considera astăzi chiar responsabilii administrației americane.
Da, știm cu toții interesul american pentru centrul de greutate din Pacific și bătălii geopolitice pe care americanii le dau este mai mare. Dar asta se întâmplă pentru că n-au avut de dat bătălii în Europa. Pentru că întotdeauna, așa cum Statele Unite au asigurat mult din prosperitatea Europei, de la planul Marshall încoace și mai toată securitatea Europei cu NATO și cu bazele americane dinainte și după căderea comiunismului, e la fel de adevărat că expansiunea politică, economică civilizațională a SUA are totuși undeva alături, undeva la origini, civilizația occidentului european. E un grad de rudenie între noi și Statele Unite și cred că lucrul acesta nu trebuie uitat.
Și trei, în Uniunea Europeană, indiferent de raporturile cu Statele Unite – eu sper cele mai bune – va trebui să se petreacă niște schimbări. UE va trebui, chiar dacă va rămâne în relații foarte bune cu SUA, să aibă grijă de înarmarea sa, mai mult decât a avut. Nimeni nu-i poate obliga pe americani să ne apere pe banii lor la nesfârșit.
Va trebui să aibă mai multă coerență în politica externă și va trebui să ia măsuri la nivelul UE, la nivelul competitivității economice la nicelul raporturilor dintre state și în interiorul Uniunii Europene, între statele membre, dacă vrem să facem din Europa occidentală un mare pol de putere. Potențialul există.
Pentru aceasta, România trebuie să joace din interior și nu se pune pentru mine problema ca România să încerce aventuri de felul celor propuse unii dintre foștii contracandidați și susținute de candidații actuali, cum ar fi înțelepciunea rusească, cum ar fi un parteneriat imaginar exclusiv cu Statele Unite, întocând spatele Europei, sau cum se întâmplă – iată se întâmplă și asta – oameni speriați de administrația Trump, din anumite motive, clamează sfârșitul relației cu America și spun dom’le să ne întoarcem în noi înșine, în Europa, în leagănul democrației.
Sunt lucruri care ne sperie în anumite declarații pe care oameni din administrația Trump le-au făcut, dar nu putem să punem în discuție relația cu Statele Unite până nu consum ”toată muniția” pe care o avem pentru ca acest parteneriat istoric între Washington și Europa occidentală să continue.
În această privință sunt optimist, dar pentru România alegerile prezidențiale sunt un moment de răscruce, deci trebuie dat un răspuns clar, ferm aici”, a explicat la TVR Info Crin Antonescu.

