Incendii de vegetaţie în 13 judeţe. 4 oameni şi-au pierdut viaţa. Autorităţile fac un nou apel la populaţie să renunţe la incendierea miriştilor

10 martie 2025, 18:44

Alertă în 13  judeţe unde pompierii se luptă de zile întregi cu incendiile de vegetaţie care au cuprins suprafeţe de câteva mii de hectare. 4 oameni şi-au pierdut viaţa până acum, alături de nenumărate animale sălbatice şi domestice. La intervenţii iau parte, pe lângă sute de pompieri şi personal ISU, şi două elicoptere şi o aeronavă. Autorităţile fac un nou apel la populaţie să renunţe la incendierea miriştilor pentru că astfel de practici duc la incendii generalizate, greu de controlat.

În judeţul Braşov, echipele de intervenţie au intervenit în multe locaţii pentru a lichida focarele.

Două incendii s-au înregistrat în municipiul Braşov, şi câte unul în Bod,  Hălchiu şi Dumbrăvița, pe o suprafaţă totală de 10 hectare. În flăcări au pierit şi numeroase animale domestice şi sălbatice.

Cel mai probabil, focurile au fost puse intenţionat,  susţin reprezentanţii ISU Braşov.

Şi în judeţul Vâlcea, echipele ISU luptă de două zile cu flăcările în zona localităţii Boişoara unde ard peste 60 de hectare de pădure. În zonă intervin 20 de pompieri militari cu 7 mijloace tehnice dar şi un elicopter Blackhawk care colectează apa din lacurile situate în vecinătate.

În judeţul Hunedoara, forţele de intervenţie luptă simultan cu zeci de incendii provocate de persoane care au dat foc la vegetaţie pentru curăţarea terenurilor agricole.

13 persoane au fost amendate în două zile pentru astfel de practici.

Pompierii din Bihor au luat parte în ultimele 48 de ore la stingerea  a peste 60 de incendii care au mistuit 270 de hectare de păşune şi pădure.

Cei care dau foc miriştilor riscă amenzi de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite