METEO. Vremea frumoasă se instalează în toată țara

4 March 2025, 10:10

Primăvara s-a instalat în toată țara, așadar ne așteaptă o zi cu soare și temperaturi în creștere.

Marți, vremea se va îmbunătăți considerabil, iar în centru, est și sud-est va fi mult mai cald decât în mod normal pentru această perioadă. Atmosfera se va menține însorită în cea mai mare parte a zilei iar vântul abia dacă se va face simțit. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 grade în  estul Transilvaniei pe unde izolat va fi ceață și 16 grade în sudul Banatului și Oltenia.

În Capitală ne vom bucura de o zi frumoasă, cu soare generos iar temperaturile vor continua să crească. La amiază, maxima va ajunge în jur de 13 grade, semn că primăvara începe să își facă loc, pas cu pas.

Și la munte vom avea atmosferă primăvăratică. Cerul va fi mai mult senin fără semne de precipitații iar vântul va adia plăcut. Prin stațiuni temperaturile vor fi în creștere față de zilele anterioare.

Miercuri, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult senin, fără nori, iar vântul se va intensifica ușor în zona montană a Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în estul Transilvaniei și 20 de grade în sudul Banatului.

Vremea în Europa

Aici vremea vă fi destul de schimbătoare. În sud-vestul și nord-estul continentului cerul va fi acoperit de nori și vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță sau ninsoare, iar vântul va avea intensificări în Spania.

De asemenea, și în nord, În Peninsula Scandinavă întâlnim precipitații sub toate formele.

În restul continentului va predomina vremea mai blândă, iar temperaturile vor rămâne cam la fel ca ieri, dar în zonele joase de relief se va forma ceață.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite