Cetăţean francez urmărit internaţional, extrem de periculos, prins în Bucureşti. Ministrul de Interne al Franței: ”Mulțumesc călduros României”

22 February 2025, 20:08 (actualizat 22 February 2025, 21:30)

Un cetăţean francez în vârstă de 30 de ani, urmărit internaţional, deosebit de periculos, a fost capturat sâmbătă în Bucureşti de către poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, în urma unei operaţiuni E.N.F.A.S.T., declanşată la solicitarea autorităţilor judiciare din Franţa, transmite Agerpres.

Informația a fost confirmată și de ministrul de interne Bruno Retailleau pe contul său X. „Felicit toate forțele care au permis ca Mohamed Amra să fie arestat astăzi în România”, a scris ministrul, înainte de a «mulțumi călduros României pentru cooperarea sa decisivă».

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), operaţiunea s-a finalizat prin depistarea şi prinderea bărbatului, pe numele căruia existau trei mandate europene de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de evadare, omor, trafic de droguri şi lipsire de libertate.

“Bărbatul, de 30 de ani, a evadat la data de 14 mai 2024, din Franţa, în urma unui atac armat asupra unui vehicul al poliţiei penitenciare. În timpul acestui atac armat, doi agenţi de penitenciare au fost ucişi, iar alţi trei au fost răniţi grav. Acesta a fost condamnat anterior pentru furt prin efracţie şi este, de asemenea, inculpat într-un caz de răpire şi sechestrare care a dus la decesul victimei. El are legături cunoscute cu grupări interlope din Marsilia, implicate în traficul de droguri, fiind cunoscut pentru comandarea şi coordonarea, din penitenciarul unde se afla închis, a unui asasinat asupra altui traficant cu scopul de a-l deposeda de droguri”, arată IGPR.

Conform aceleiaşi surse, în urma evadării, Interpol a emis o notiţă roşie pe numele său, iar autorităţile franceze au declanşat planul Epervier, mobilizând sute de ofiţeri de poliţie şi jandarmi pentru a-l captura.

Persoana în cauză urmează să fie prezentată procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru dispunerea măsurilor preventive. 

CITEȘTE ȘI: Traficantul de droguri Mohamed Amra a fost arestat în România

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite