Moscova afirmă că a eliberat un sat din regiunea rusă Kursk, la frontiera cu Ucraina
Ministerul rus al Apărării a afirmat luni că a ‘eliberat’ un sat frontalier din regiunea rusă Kursk pe care trupele ucrainene îl controlau de la începutul ofensivei lor, vara trecută, informează AFP.
Ministerul rus a declarat într-un comunicat că soldații săi au ‘eliberat’ Sverdlikovo, sat frontalier cu Ucraina.
Ucraina afirmă că deține în continuare controlul peste 500 de kilometri pătrați din regiunea Kursk, un teritoriu perceput drept monedă de schimb în vederea unor eventuale negocieri pentru a pune capăt conflictului.
Rusia și-a intensificat sâmbătă presiunea asupra liniei frontului prin lansarea a 261 de atacuri în Ucraina și în partea ocupată a regiunii ruse Kursk, ceea ce înseamnă că pe câmpul de luptă au avut loc cele mai intense lupte de la începutul anului. În regiunea rusă Kursk au avut loc 15 atacuri ruse.

