Un elev de clasa a IX-a a pulverizat spray cu piper într-un liceu din Constanța. Mai multe persoane, transportate la spital

11 februarie 2025, 09:56 (actualizat 11 februarie 2025, 21:51)

A fost alertă la un liceu din Constanța. Autoritățile au activat planul roșu, după ce un elev a pulverizat spray cu piper în sala de curs, în timpul orei de Limba Română. Mai mulți elevi au ajuns la spital, după ce au prezentat stări de greață. Băiatul care a folosit spray-ul urmează să fie evaluat de comisia de disciplină, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Vă reamintim, în caz de urgență apelați numărul telverde 119, unde pot fi semnalate cazurile de abuz asupra copiilor.

Incidentul a avut loc în jurul orei 9.00 dimineața. Un elev de clasa a IX-a de la liceul Tehnologic ,,Gheorghe Duca” din Constanța a venit la școală cu un spray cu piper, pe care l-a folosit în timpul cursurilor. Elevul care a pulverizat substanța iritantă este cunoscut în liceu după ce ar mai fi fost implicat în incidente minore. El va fi evaluat de comisia de disciplină și riscă să primesca nota scăzută la purtare.

ACTUALIZARE Sălile de clasă au fost aerisite, iar cursurile vor putea fi reluate în scurt timp. Bilanț final: 21 victime transportate la spital. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat începând cu ora 10:00.

Elevul care a pulverizat spray cu piper în şcoală este în clasa a IX-a.

„Directorul unităţii de învăţământ Liceul Tehnologic ‘Gheorghe Duca’ din Constanţa a semnalat un incident în cursul acestei dimineţi. Este vorba despre un elev de clasa a IX-a care a utilizat în sala de clasă un dispozitiv cu substanţă iritantă (spray cu piper). Avându-se în vedere efectul substanţei asupra elevilor, a fost solicitată intervenţia ambulanţei. Totodată, s-a solicitat şi prezenţa organelor de poliţie. Din comunicarea avută cu doamna directoare se pare că elevii nu se află, la acest moment, în pericol. Elevul care a produs incidentul a fost preluat de către reprezentanţii poliţiei„, a transmis şeful ISJ Constanţa, Sorin Mihai.

ACTUALIZARE Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat la ora 10:00 la unitatea de învăţământ.

Un număr de 23 de persoane au fost evaluate medical, dintre care 21 de elevi au fost transportaţi la spital.

ACTUALIZARE Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi, la un liceu din Constanţa, după ce un elev a pulverizat spray cu piper în interiorul unităţii de învăţământ, fiind afectate peste 20 de persoane.

La faţa locului au fost trimise patru echipaje SMURD, două autospeciale pentru transport victime multiple şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite