Irakianul care a ars Coranul în Suedia, împușcat mortal în timp ce transmitea live pe internet
Refugiatul irakian care a ars de mai multe ori, în public, exemplare ale Coranului a fost ucis în locuinţa sa din regiunea Stockholm.
Salwan Momika a fost impuşcat în timp ce transmitea în direct pe TikTok.
Poliţia suedeză a arestat cinci suspecţi.
Irakianul a provocat furia lumii musulmane și era judecat pentru instigare la ură. Verdictul ar fi trebuit anunţat chiar ieri.
Atitudinea anti-islam a refugiatului irakian a provocat multe probleme Suediei în preajma aderării la NATO și a impus creșterea nivelului de alertă teroristă pe teritoriul țării.

