Surse: Marcel Ciolacu ar putea rămâne premier. PSD – 8 ministere, PNL – 5 ministere, UDMR – 3 ministere

21 December 2024, 10:32 (actualizat 21 December 2024, 18:34)

După îndelungi frământări, blocaje, răzgândiri și reveniri, formarea noului guvern intră în linie dreaptă. Reuniți la Parlament pentru a depune jurămintele de parlamentari, liderii PSD, PNL și UDMR au reușit, potrivit surselor, să se pună de acord asupra împărțirii portofoliilor. Deși nu e confirmat încă, Marcel Ciolacu va ocupa cel mai probabil funcția de prim-ministru. Mâine vor avea loc consultări la Cotroceni, iar noul executiv ar urma să fie învestit luni, după audierea miniştrilor în comisiile din Parlament și votul din plen.

A fost o zi plină pentru liderii partidelor politice, care au profitat de prezența în Parlament ca să discute cel mai presant subiect al zilei – formarea Guvernului.

După negocieri intense, PSD, PNL și UDMR au căzut de acord, spun surse politice, asupra structurii Executivului. Social-democrații ar obține Transporturile, Apărarea, Agricultura, portofoliul comasat al Muncii și Familiei, Sănătatea, Digitalizarea, și Fondurile Europene.

Liberalii ar prelua Afacerile Externe, Afacerile Interne, Justiția și Educația.

La amiază încă nu era clar ce se întâmplă cu Finanțele și cu Ministerul Economiei și Energiei, dacă titularii vor fi social-democrații sau liberalii.

UDMR va primi ministerele Mediului și Culturii, dar și Dezvoltarea, dorită și de PNL.

Ultimele informații pe surse îi menționau pe Marian Neacșu și Kelemen Hunor în funcția de vicepremieri.

În ce privește premierul, sursele spun că va fi cu siguranță de la PSD, dar nu e clar cine. Au fost vehiculate mai multe nume – cel al economistului Cristian Socol sau al actualului secretar general al guvernului Marian Neacșu – dar social-democrații au dat de înțeles că încearcă să-l convingă tot pe Marcel Ciolacu să-și asume funcția. Șeful PSD nu și-a divulgat intențiile.

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: Avem suficientă resursă de competenţă să poată fi mai mulţi varianta de prim-ministru. Din perspectiva mea, (…) cu toate realizările, cu cifrele înainte şi după predarea mandatului astăzi de către domnul Ciolacu, merită cred să fie prim-ministru. (…) În mod normal, PSD când este la guvernare dă premierul din poziţia de preşedinte al partidului.

Ilie Bolojan, liderul liberalilor al cărui nume a fost vehiculat recent pentru funcția de prim-ministru, nu a scos un cuvânt în fata jurnaliștilor.

În schimb liderul UDMR, Kelemen Hunor, care îl vede tot pe Marcel Ciolacu premier, a părut nemulțumit de ritmul discuțiilor de peste zi.

Cert este că discuțiile din Parlament trebuie să fi dus la anumite concluzii, întrucât Administrația Prezidențială a confirmat că mâine vor avea loc consultări la Cotroceni cu partidele politice. De la ora 12.00 sunt programate PSD, PNL și UDMR, apoi, de la 12.30 până la 14.00, partidele din opoziție.

Până atunci, negociatorii s-au mutat de la Parlament la Guvern, pentru a stabili echipele care merg mâine la consultările cu președintele Iohannis. Înainte de consultări, PSD se va reuni într-un Consiliu Național la care e posibil ca Marcel Ciolacu să fie confirmat ca propunere de premier.

Marcel Ciolacu: Mâine, la ora 10.00, am ședință cu colegii mei și pe urmă vă răspund.

Opoziția critică demersurile partidelor care vor forma Executivul, în special USR, care a făcut parte până de curând din negocierile pentru guvernare.

Alin Stoica, deputat USR: Am vrut să discutăm proiectele pentru a ști că ele vor deveni realitate, asta nu s-a întâmplat, partenerii cu care am negociat nu au dorit să aducă resurse în spatele proiectelor pe care noi le susținem.

În ce privește ”ordonanța trenuleț”, care trebuie adoptată neapărat anul acesta de noul Guvern, din forma care circulă va rămâne valabilă cel mai probabil măsura înghețării pensiilor, mai ales după decizia CCR, care consideră neconsttutionala supraimpozitarea pensiilor speciale. ”Ordonanta trenuleț” va fi cel mai probabil primul act normativ adoptat de noul Guvern, care urmează să fie investit luni.

—————————————————————–

PSD a revenit la masa negocierilor în coaliție după ce în urmă cu câteva zile a anunțat că se retrage și susține un guvern pro-european. Liderii PSD, PNL și UDMR au reluat discuțiile sâmbătă, fără USR.

În acest moment sunt discuții foarte dure și sunt legate și de teme economice, dar și de împărțirea ministerelor. Sunt tot felul de așteptări atât din partea liberalilor cât și din partea social-democraților în ceea ce-l privește pe Marcel Ciolacu.

Ciolacu este prima variantă de premier, în acest moment, în să surse susțin că dacă el se răzgândește, dacă se mai discută pe această temă și este mai bine să facă un pas în spate, sunt alte variante. Social democrații au anunțat, însă, că președintele partidului ar trebui să fie prim-ministru.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, sâmbătă, că este prematur să se vorbească despre o nominalizare formală de premier, punctând că după consultările de duminică de la Palatul Cotroceni se va face această nominalizare.

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a spus sămbătă jurnaliștilor că ”încearcă să-l convingă” pe Marcel Ciolacu să rămână premier și în viitorul guvern, după ce, mai devreme, a precizat că Ciolacu va conduce și viitorul guvern.

Mai există o variantă, Marian Socol, cel care a lucrat la programul de guvernare. În momentul în care se va închide această discuție, pentru că astăzi vor mai fi negocieri în format extins, vom ști care va fi varianta de premier.

Totul ar trebui să se încheie mâine după consultările de la Palatul Cotroceni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite