O lună de la inundaţiile devastatoare din Galaţi. Sunt pagube de peste 150 de milioane de euro

11 October 2024, 18:36

7 morți, 7000 de case avariate și oameni rămași fără nimic după o viață de muncă. Este dezastrul provocat de inundații în județul Galați. La o lună de la catastrofă, autoritățile au făcut, în sfârșit, un plan pe termen mediu și lung, pentru ca ploile să nu mai facă ravagii. Crearea unor baraje, refacerea digurilor și decolmatarea tuturor cursurilor de apă. Costurile reparațiilor și investițiilor se ridică la 250 de milioane de euro. Deși pare mult, autoritățile locale spun că la mai mult se ridică despăgubirile și reparațiile necesare ori de câte ori județul e devastat de viituri.

A fost atât de mare prăpădul din județul Galați, încât sute de oameni încă se află în localitățile afectate ca să-i ajute pe localnici să scape de mâl și gunoaie, să-și refacă locuințele, atât cât să treacă de iarnă.

Printre cei care s-au apucat de reparații sunt și soții Vasilica și Anton Dinu. Locuiesc în Slobozia Conachi și nu se mai gândeau că la 80 de ani se vor apuca, din nou, să-și repare casa. E mult de muncă, dar au doi fii care îi ajută.

Sinistrații vor de la autorități soluții clare. Și rapide. Unii sunt la a treia inundație și spun nu mai au putere și bani să o ia de la capăt.

Pagubele din județul Galați se ridică de 150 de milioane de euro. Sunt mii de sinistrați, 7000 de case afectate, drumuri ce trebuie refăcute, cursuri de apă și suprafețe agricole colmatate. Un bilanț care dă fiori.

Autoritățile au luat la pas tot județul și au identificat problemele. Urgența majoră o reprezintă lucrările de decolmatare.

Pentru toate aceste lucrări e nevoie de peste 200 de milioane de euro.

Ca o măsură împotriva inundațiilor, ministrul Mediului le-a cerut primarilor din zonele afectate să facă și împăduriri.

Toate lucrările ar trebui să înceapă cât mai curând, pentru că este deja sezonul frigului și ploilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite