ANSVSA: Peste 3.200 de animale şi 14.000 de păsări au murit în urma inundaţiilor din judeţele Vaslui şi Galaţi

Inundații Galați / Profimedia Images
20 September 2024, 16:05

Un număr de 3.203 animale, 14.066 de păsări şi 291 de familii de albine au murit în zonele afectate de inundaţii din judeţele Vaslui şi Galaţi, până la data de 19 septembrie 2024, informează vineri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Din numărul total de animale, 75 sunt bovine, 27 ecvine, 1.888 ovine, 364 caprine şi 564 suine. Suplimentar au mai fost raportate ca mortalităţi şi 159 de canide, 128 leporide precum şi 291 de familii de albine.

Potrivit monitorizării realizate de Celula de Criză din cadrul ANSVSA, cele mai afectate zone se regăsesc în 28 de localităţi din judeţele Vaslui şi Galaţi, unde există peste 6.500 de gospodării care deţin animale.

Pentru a veni în sprijinul acţiunilor, ANSVSA a mobilizat medici veterinari din cadrul DSVSA limitrofe pentru a desfăşura operaţiunile complexe de ecarisare, neutralizare şi dezinfecţie.

Conform datelor din Baza Naţională de Date – Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (BND), în cele 6.388 de exploataţii din localităţile afectate de inundaţii se regăsesc 10.384 de bovine, 2.002 de ecvine, 107.647 de ovine, 30.281 de caprine, 11.124 de suine şi 80.464 de păsări.

Autoritatea menţionează că toate localităţile afectate de inundaţii sunt acoperite din punct de vedere al acţiunilor sanitar veterinare de câte o Circumscripţie Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru asistenţă.

În funcţie de concluziile comisiilor de inventariere şi de analiza de risc, DSVSA va dispune măsuri/restricţii sanitar veterinare suplimentare, în vederea asigurării unui status epidemiologic liber de boli infecto-contagioase la nivelul judeţului.

Situaţia mortalităţilor şi a dispariţiilor este în dinamică şi, în funcţie de datele colectate de la medicii veterinari împuterniciţi, vom reveni cu informaţii actualizate. Sursa: Agerpres

EXCLUSIV Pechea și Slobozia Conachi, acolo unde viața renaște. Oamenii din zonele inundate curăță și fac loc speranței

De o săptămână oamenii din localitățile luate de ape trăiesc o dramă greu de descris. Sunt epuizați, înfrigurați și se uită cu ochii în lacrimi spre viitor. Au nevoie de multă putere să își revină, să își curețe casele și să o ia de la capăt. Urmează un reportaj în exclusivitate semnat de Alex Costache, Alex Ungureanu și Dorel Oancă.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite