Minimă de minus 0,4 grade Celsius la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară, duminică dimineață

Temperatură minimă, vreme de toamnă, termometru / Autor: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro
8 September 2024, 10:44 (actualizat 8 September 2024, 14:21)

Staţia meteo Miercurea Ciuc a înregistrat, duminică dimineaţa, o minima de minus 0,4 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură consemnată la nivel naţional şi cea mai coborâtă din acest început de septembrie.

Potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud Sibiu, Halada Szilard, această temperatură s-a înregistrat între orele 06.00 şi 07.00, pe fondul unui cer senin, al aerului uscat şi al condiţiilor depresionare.

Halada Szilard a menţionat că minima de la Miercurea Ciuc se apropie de recordul acestei zilei, care s-a înregistrat în anul 1990: minus 1,8 grade Celsius.

Şi în alte localităţi ale judeţului Harghita a fost o dimineaţă răcoroasă.

La Joseni şi Topliţa, s-au înregistrat 2 grade Celsius, iar la Odorheiu Secuiesc şi la staţia de munte Bucin, valoarea consemnată a fost de 8 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor care monitorizează situația local, este posibil ca, luni dimineaţa, temperatura să scadă din nou la Miercurea Ciuc, pe fondul unui cer senin.

Apoi, cerul se va acoperi, iar în următoarele zile sunt aşteptate precipitaţii.

Minimele nu vor mai fi atât de coborâte. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

METEO. Vremea se răcește accentuat începând de astăzi

METEO. 1 Mai cu ploi și frig. Vreme deosebit de rece până sâmbătă