Oficial Hamas despre discuțiile din Qatar: Nu mergem la negocieri de dragul negocierilor
Un înalt oficial Hamas a declarat pentru BBC că gruparea nu va participa la discuțiile mediate de Statele Unite, Qatar și Egipt privind încetarea focului în Gaza și un acord de eliberare a ostaticilor, care ar urma să se reia astăzi, la Doha.
Hamas „nu se va angaja în negocieri de dragul negocierilor pentru a oferi Israelului o acoperire pentru a-și continua războiul”, a declarat oficialul.
CITEȘTE ȘI: Directorul CIA merge în Qatar pentru negocierile în vederea încetării focului în Fâşia Gaza
Gruparea vrea o foaie de parcurs pe baza propunerii de acord, prezentată de președintele Statelor Unite, Joe Biden, acum aproape 3 luni. Israelul și Hamas s-au acuzat reciproc că vor schimbări de ultim moment.
În acest context tensionat și fără o soluție care să se prefigureze la masa negocierilor, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, și vicepreședinta Kamala Harris au fost informați în celebra Situation Room, de către echipa lor de consilieri pe probleme de securitate naţională, cu privire la evoluţia situaţiei în Orientul Mijlociu.

