METEO. Cod galben de ploi torențiale până joi, la ora 23.00
ANM a emis o nouă avertizare de vreme rea. Codul galben intră în vigoare joi, la ora 12.00 și va fi valabil până seara, la ora 23.00.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale și pe arii restrânse descărcări electrice, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali, sud-vestul Transilvaniei și local în Banat. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
În Capitală vom avea o zi schimbătoare, soare dar și nori și va ploua trecător. În termometre nu mai stăm la fel de bine, temperatura maximă va urca până la 19 grade.
La munte va fi frig pentru această perioadă, ploile vor cuprinde toată zona montană și se vor acumula cantități de apă de peste 25 de l/mp. În schimb, la noapte, cerul se va degaja iar vântul va rămâne activ.
Și pe litoral vremea va fi rece, iar trecător vor fi precipitații slabe. Vântul se va înteți pe parcursul zilei, iar pe plajă nu vor fi mai mult de 17 grade.
Vremea în Europa
Mulți nori în peisaj cu precipitații extinse în multe zone de pe continent. În Peninsula Iberică, vremea se anunță caldă, iar în nord-vestul continentului vor fi înnorări accentuate și va ploua.
În Peninsula Scandinavă, temperaturile vor fi în scădere iar prin unele zone vor fi precipitații mixte.
În sud-estul și centrul Europei vremea va fi schimbătoare, ploile vor fi prezente și sunt anunțate vijelii și grindină iar temperaturile vor marca o scădere ușoară fata de ziua de ieri.
Vineri Să știți că vremea vă fi răcoroasă dimineața apoi soarele vă încălzi treptat atmosfera, însă nu vom scapă de ploi din ce-a de-a doua parte a zilei în Banat, Crișana, Transilvania , Oltenia dar și în zona montana. Vântul vă fi activ pe creste și în sud-est iar temperaturile maxime se vor incadra intre 16 și 22 de grade.

