O adolescentă de 15 ani a murit după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Brașov
O petrecere dată într-un apartament din Brașov s-a încheiat cu o tragedie. Vă avertizăm, sunt informaţii care vă pot afecta emoţional! O adolescentă de 15 ani a murit, azi-noapte, după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc.
Fata ar fi mers la o petrecere dată de verişoara ei, în apartamentul acesteia, care era singură acasă. Poliţiştii fac audieri şi au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Verișoara fetei rămăsese singură acasă după ce părinții plecaseră în vacanță în Marea Britanie, potrivit vecinilor. S-a gândit să dea o petrecere și, pentru că nimeni nu îi supraveghea, tinerii ar fi consumat și alcool.
Martorii au declarat că, la un moment dat în timpul nopții, fata de 15 ani ar fi devenit agitată, iar prietenii ei ar fi dus-o într-o cameră să se liniștească. Potrivit acelorași mărturii, după câteva minute, când au mers să vadă ce face, nu au mai găsit-o în încăpere. Au ieșit pe balcon și au văzut că adolescenta căzuse de la etaj.
Vecinii au sunat la 112 și au chemat echipele de salvare. Echipajele de intervenție au încercat să o resusciteze pe adolescentă, dar fără succes.
Ruda fetei, verișoara în apartamentul căreia a avut loc petrecerea, ar fi leșinat din cauza șocului și a fost nevoie să fie transportată la spital.
Anchetatorii au început investigațiile. Trebuie să afle în ce condiții a căzut fata de la etajul 8. Iar autopsia va arăta dacă, pe lângă alcool, tânăra a mai consumat şi altceva.
Fata de 15 ani era elevă în clasa a IX-a la un liceu din Brașov. Apropiații ei spun că nu știu ca tânăra să fi avut probleme.
Psihologii le recomandă părinților să fie atenți la comportamentul adolescenților, să discute cu ei și să reacționeze cu tact la cea mai mică schimbare, mai ales că, în ultimii ani, consumul de alcool și substanțe interzise a luat amploare.
La numărul de urgenta 119 se pot semnala cazurile de abuz, neglijare sau orice forma de violență asupra copilului.

