PNL l-a demis pe Alin Nica de la conducerea filialei Timiș, pentru că s-a opus candidaturii comune cu PSD
PNL fierbe sub presiunea pusă de la centru pe candidaturile comune cu PSD la alegerile locale. La Timiș este tensiune maximă, după ce actualul președinte al Consiliului Județean, Alin Nica, refuză vehement soluția impusă de liderii partidului. Mai bine îmi tai o mână, decât să semnez o candidatură a domnului Simonis de la PSD, a spus acesta.
Liberalii au votat astăzi excluderea lui Alin Nica din fruntea filialei PNL Timiș cu 60 de voturi pentru, patru împotrivă și trei anulate, a transmis Alina Sorocean, pentru Ora de Știri. Înlocuitorul său la conducerea filialei va fi Vasile Blaga.
Alin Nica spune că este foarte posibil să-și dea demisia din PNL, extrem de nemulțumit de faptul că PSD și PNL candidează cu o variantă comună la Timiș. Nica dorea ca cele două partide să candideze cu persoane diferite din fiecare partid și el să candideze pentru încă un mandat de președinte al Consiliului Județean Timiș în următorii patru ani.
Alin Nica spune că este foarte posibil să candideze ca independent sau de la Dreapta Unită
Nica spune că este foarte posibil să candideze ca independent pentru CJ Timiș sau din partea Dreptei Unite.
Mulți liberali i-au reproșat lui Alin Nica că din cauza sa au fost mulți primari care au plecat din partid. De partea cealaltă, potrivit surselor, Alin Nica a spus că președintele Nicolae Ciucă nu are suficientă experiență pentru a conduce partidul.
Alina Nica: Nu pot să accept să fim sacrificați pentru PSD
Alin Nica, președintele CJ Timiș: Mai bine îmi tai o mână decât să semnez ca președinte al filialei Timiș o candidatură a domnului Simonis. (…) Am fost sacrificat de dragul stabilității naționale. Eu mă bucur dacă eu și colegii mei de la Timiș suntem sacrificați pentru România, mă bucur și fac cu drag acest sacrificiu, așa cum au făcut miile de timișoreni în 1989, dar nu pot să accept și niciunul dintre colegii mei nu acceptă să fim sacrificați, așa cum am fost de fapt, pentru PSD, pentru șantajul PSD-ului.
Stroe: Decizia de demitere a lui Alin Nica din fruntea organizaţiei PNL Timiş – în interesul partidului
Conducerea PNL a decis, marţi, demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al organizaţiei Timiş, “în interesul PNL, al electoratului, al celor care îşi asumă maximizarea scorurilor electorale ale alianţei, care îşi doreşte stabilitate şi continuitate şi în judeţ”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, menţionând că orice fel de altă decizie ar fi generat situaţii nedorite.
“În ceea ce priveşte organizaţia Timiş, Biroul Politic Naţional a stabilit demiterea domnului Alin Nica din funcţia de preşedinte al organizaţiei şi numirea unui preşedinte interimar al acestei organizaţii în persoana domnului Vasile Blaga. Totodată, s-a stabilit dizolvarea Biroului Judeţean de conducere al organizaţiei Timiş, structura interimară numită în această seară cuprinzându-i pe cei 43 de primari ai organizaţiei PNL Timiş, alături de primarul Nicolae Robu, evident preşedintele organizaţiei, domnul Vasile Blaga, cei doi deputaţi de Timiş şi toţi ceilalţi membri ai organizaţiei PNL Timiş desemnaţi în această structură de conducere“, a precizat Stroe, după şedinţa conducerii partidului.
Întrebat în legătură cu faptul că Alin Nica a susţinut că este un troc cu PSD, Stroe a spus: “Cel mai mare păcat ar fi să personalizăm situaţia de la Timiş, rezumându-ne doar la domnul Alin Nica”.
“După cum vedeţi, Alin Nica se situează pe o anumită poziţie, restul organizaţiei, alături de preşedintele Blaga, primarul Robu, cei 43 de primari se găsesc în structura de conducere interimară a organizaţiei PNL Timiş. În mod evident că nu e uşor pentru nimeni să demiţi un preşedinte de organizaţie, dar acest lucru l-am făcut în interesul PNL, în interesul electoratului, în interesul celor care îşi asumă maximizarea scorurilor electorale ale acestei alianţe, care îşi doreşte stabilitate şi continuitate şi în judeţul Timiş şi, bineînţeles, pentru a avea o organizaţie solidă şi stabilă. Orice fel de altă decizie ar fi generat situaţii pe care cu siguranţă nu ni le dorim”, a adăugat Ionuţ Stroe.

