Un mort şi doi răniţi, după un atac cu dronă în regiunea rusă Belgorod

Un civil a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi într-un atac cu dronă în regiunea rusă Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a declarat guvernatorul regional, potrivit AFP.
„Va fi o dimineaţă dificilă”, a scris Viaceslav Gladkov pe Telegram, adăugând că două districte din regiunea sa au fost atacate de drone.
„Un civil a fost ucis, alţi doi au fost răniţi” într-unul dintre atacurile din districtul Cernianski, a spus el.
Potrivit lui Gladkov, Belgorod, capitala regională, a fost vizată sâmbătă dimineaţă de lovituri care au avariat mai multe clădiri rezidenţiale.
Ministerul rus al Apărării a declarat că a distrus 11 rachete trase de sistemele de lansatoare de rachete Vampire din Ucraina deasupra regiunii Belgorod.
Regiunea Belgorod a fost recent ţinta a numeroase atacuri cu drone şi lovituri puse de Rusia pe seama Ucrainei, care au ucis cel puţin 10 persoane într-o săptămână, conform autorităţilor locale.
Kievul, care se confruntă cu ofensiva rusă de doi ani, a promis că va duce luptele pe teritoriul rus ca represalii pentru numeroasele bombardamente de pe teritoriul său.