Ministrul francez de Externe: Fiecare minut contează pentru a-i pregăti pe europeni să absoarbă şocul unui scenariu care a fost descris perfect de Donald Trump. Șefa diplomației de la Berlin: Ne menţinem promisiunile pentru Ucraina, Moldova, Balcanii de Vest
Continuă să apară reacții și comentarii în urma amenințărilor lansate de Donald Trump la adresa statelor NATO. Fostul președinte a dat de înțeles că va încuraja Rusia să atace statele NATO care nu respectă contribuția de 2% din produsul intern brut pentru apărare. Mai mult, un fost oficial al Administrației Trump susţine într-o carte care urmează să fie publicată că fostul președinte ar putea scoate Statele Unite din NATO dacă va fi reales la Casa Albă. Analiștii politici afirmă că recentele afirmații ale lui Trump sunt în avantajul lui Joe Biden, în campania electorală.
Potrivit datelor oficiale din 2023 ale Alianței Nord-Atlantice, doar 35% dintre statele membre îndeplinesc criteriul de contribuție cu minimum 2% din produsul intern brut alocat apărării.
Acestea sunt Polonia, Statele Unite, Grecia, Estonia, Lituania, Finlanda, România, Ungaria, Letonia, Marea Britanie și Slovacia.
CITEȘTE și Circa 20 de state membre ale NATO îşi vor atinge în 2024 obiectivul privind cheltuielile militare
În aceste condiții, Franța își avertizează colegii să se pregătească de un scenariu șocant.
Stephane Sejourne, ministrul francez de Externe: „Fiecare minut contează pentru a îi pregăti pe europeni să absoarbă şocul unui scenariu care a fost descris perfect de Donald Trump. Şi astfel, vom lucra împreună în această perioadă pentru a analiza contextul a ceea ce va veni, şi, în special, contextul alegerilor americane.”
La rândul său, Berlinul a făcut apel la formarea unei alianțe europene solide, care să poată reacționa.
Annalena Baerbock, ministrul german de Externe: „Dacă Putin îşi propune să dividă Europa, atunci el a obţinut exact efectul advers. Stabilim împreună traseul şi ne menţinem promisiunile, nu doar pe cele adresate Ucrainei, dar şi Moldovei şi Balcanilor de Vest – o viaţă în pace, libertate şi securitate în Uniunea Europeană.”
Liderii militari ai NATO, dar și analiștii politici atrag atenția că declarațiile lui Trump pun în pericol trupele americane desfășurate în lume.
Michael O’Hanlon, analist politic: „El (Trump) a spus că el crede că poate încheia războiul din Ucraina într-o singură zi. Singura modalitate posibilă de a face acest lucru este de a lăsa Rusia să păstreze teritoriul pe care l-a furat Ucrainei şi, probabil, să lase Ucraina fără asigurări de securitate din partea Occidentului pe viitor. Este destul de periculos.”
Discuțiile despre respectarea cotei de 2% datează de aproape 10 ani, de pe vremea administrației Obama.
La summitul Alianței de anul trecut, liderii NATO au ajustat acest obiectiv și nu a fost stabilită o țintă pentru cheltuielile militare.

