Un migrant de origine afgană a fost înjunghiat în plină stradă, în Timişoara. Șase suspecți au fost prinși în București
Alertă în vestul țării, după ce un bărbat a fost înjunghiat în plină stradă, în Timişoara. Este vorba de un migrant de origine afgană. Zeci de migranți au fost duși la audieri. Șase suspecți au fost prinși în București și urmează să ajungă pentru audieri la Timișoara.
ACTUALIZARE Cei șase au fost ridicați dintr-un mall din București. Aceștia își așteptau călăuza care să îi scoată din țară. Cu sprijinul polițiștilor din București șase indivizi, pakistanezi, au fost reținuți. Ei urmează să ajungă în această noapte la Timișoara, pentru audieri.
–––––
Atacul a avut loc înainte de miezul nopții pe o stradă lăturalnică din cartierul timișorean Fabric. Tânărul a fost înjunghiat și a murit pe loc. Un trecător l-a văzut căzut în stradă și a sunat imediat la 112. Medicii sosiți la fața locului au constatat decesul.
Medic de ambulanță, Serviciul Județean de Ambulanță Timiș: E un tânăr, aproape de 28 de ani. A fost găsit decedat prin înjunghiere în mai multe zone a inimii și spate.
Victima era cetățean afgan și locuia cu chirie într-o casă din oraș. Zeci de migranți au fost ridicați și duși la audieri. Oamenii legii au reușit să recupereze imagini de pe o cameră de supraveghere aflată în apropierea locului unde s-a comis fapta.
Acesta este al doilea caz de omor între migranți, în Timiș. În 2021, un afgan a murit pe un bulevard din Timișoara, după ce a fost înjunghiat de un conațional. Criminalul a fost prins după câteva luni, în Grecia.

