METEO. Vremea se menține caldă în majoritatea regiunilor

29 December 2023, 10:03

Vineri, vremea se va menține caldă în majoritatea regiunilor, cu atmosferă însorită și câțiva nori prin vest, dar nu sunt șanse de ploaie. Vântul se va intensifica în zona montană, în nord-vest și centru iar temperaturile maxime se vor încadra intre 6 și 15.

În Capitală soarele va străluci în voie pe cer, așadar ne putem bucura de încă o zi foarte plăcuta cu 12 grade în termometre.

La munte găsim tot vreme frumoasă și caldă. Domină atmosfera însorită iar după lăsarea nopții vântul va prinde putere în zona înaltă a Orientalilor. Temperaturile din stațiuni rămân la fel de ridicate.

Sâmbătă, temperaturile vor fi mult mai ridicate iar soarele va cuprinde aproape toate regiunile, excepție făcând zona înaltă de munte pe unde vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla ușor iar maximele se vor încadra între 6 și 14 grade.

Duminică, ultima zi din acest an, ne surprinde tot cu vreme deosebit de caldă, iar după miezul nopții se va forma ceață prin majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 14 grade.

Vremea în Europa

În cea mai mare parte a Europei vremea se va menține mult mai caldă decât ar fi normal pentru ultima decadă a lunii decembrie.

În Peninsula Iberică se anunță vreme în general bună, cu soare și foarte puțini nori de această dată, pe când în jumătatea de nord-vest vor continua ploile.

În Peninsula Scandinavă nu sunt schimbări foarte mari, vântul va sufla cu putere și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În restul continentului va predomina vremea bună, cu ceață prin unele zone, dar cu temperaturi ușor mai ridicate față de ieri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă