84 de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza, în ultimele 24 de ore. Bilanțul deceselor urcă la peste 32.220

Atacuri israeliene în Rafah, în Fâșia Gaza. Sursa: Profimedia Images
Atacuri israeliene în Rafah, în Fâșia Gaza. Sursa: Profimedia Images
24 martie 2024, 15:37

Cel puțin alți 84 de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza în ultimele 24 de ore, în contextul în care Israelul își continuă atacul asupra enclavei asediate, a anunțat duminică Ministerul Sănătății din teritoriu. Bilanțul total al persoanelor care și-au pierdut viața urcă astfel la 32.226, transmite agenția turcă de știri Anadolu.

Alte 74.518 de persoane au fost rănite în Gaza de la începerea războiului dintre Isarel și gruparea teroristă Hamas, spune Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza.

„Forțele de ocupație israeliene au comis opt masacre împotriva familiilor din Fâșia Gaza, lăsând în urmă 84 de martiri și 106 răniți în ultimele 24 de ore”, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Mulți oameni sunt încă prinși sub dărâmături și pe drumuri, deoarece salvatorii nu pot ajunge la ei”, a adăugat acesta.

Numărul total al victimelor de la declanșarea războiului a ajuns acum la 32.226 de palestinieni, majoritatea femei și copii, uciși și alți 74.518 răniți.

Israelul atacă sistematic Fâșia Gaza după masacrul comis de Hamas în Israel în 7 octombrie 2023, în care au fost uciși aproape 1.200 de oameni.

Războiul a împins 85% din populația din Fâșia Gaza în strămutări interne, a distrus sau a deteriorat cea mai mare parte a infrastructurii enclavei și a dus la instalarea foametei, deoarece livrările de ajutoare rămân îngrozitor de insuficiente.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite