25 mai, Ziua internaţională a copiilor dispăruţi. În România, peste 6.000 de copii dispar anual de acasă

Istoricul acestei zile internaţionale începe cu anul 1983, atunci când preşedintele SUA, Ronald Reagan, a avut iniţiativa de a declara ziua de 25 mai ca fiind a copiilor dispăruţi. La 25 mai 1979, Etan Patz, un băieţel de şase ani din Manhattan, a dispărut fără urmă. Notorietatea cazului a dus, în SUA, la apariţia unei adevărate mişcări dedicate cazurilor de minori dispăruţi, la modificarea legislaţiei şi îmbunătăţirea metodelor de depistare a copiilor dispăruţi.

Începând cu 2001, ziua dedicată copiilor dispăruţi a devenit internaţională, fiind promovată de Centrul internaţional pentru copiii dispăruţi şi exploataţi (International Centre for Missing & Exploited Children).

Comisie parlamentară, în România

La 10 martie 2020, Camera Deputaţilor din Parlamentul României a aprobat înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi. Obiectivele comisiei de anchetă au fost, printre altele, analiza cazurilor care duc la dispariţia copiilor, modalităţile de prevenire a acestui fenomen, analiza activităţii instituţiilor abilitate la nivel central şi local în soluţionarea, cu celeritate, a cazurilor copiilor dispăruţi.

În ziua de 24 noiembrie 2020, proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor privind concluziile şi măsurile Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi a fost adoptat de plenul Camerei, cu majoritate de voturi.

Potrivit documentului, cauza principală de natură sistemică a dispariţiei minorilor, fie din centrele specializate, fie din familia naturală sau lărgită, din familii dezorganizate sau familii care şi-au abandonat copii către rude, plecând la muncă în străinătate, este sărăcia extremă şi lipsa de educaţie care creează ulterior posibilitatea racolării, traficării şi exploatării acestora.

Comisia parlamentară de anchetă a transmis Guvernului mai multe recomandări şi măsuri privind prevenirea şi combaterea fenomenelor de trafic de persoane şi dispariţie de copii, prima dintre acestea fiind dezvoltarea unui mecanism administrat şi a unui cadru legal coerent de colaborare, cooperare şi coordonare mai bună între toate instituţiile de căutare, cercetare şi anchetă a persoanelor dispărute şi/sau traficate şi instituţiile de asistenţă socială şi protecţie a copilului care să se aplice distinct faţă de prevederile Codului de Procedură Penală.

Totodată, deputaţii au recomandat abordarea fenomenelor de dispariţie de copii şi a traficului de persoane în viitoarea Strategie Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2025-2030 din perspectivă internă, ca obiectiv de securitate naţională şi reglementarea clară a mecanismelor de lucru a poliţiştilor care acţionează în activităţi de căutare, pentru a avea acces la instrumentele oferite de Codul de Procedură Penală pentru interceptare şi localizare a minorului dispărut.

Câți copii dispar anual de acasă în România?

La 25 mai 2020, organizaţia Salvaţi Copiii a anunţat că, între aprilie 2019 şi mai 2020, „au fost înregistrate 6.475 de sesizări privind minori care au dispărut de acasă, un bilanţ dramatic, în condiţiile în care 192 au vârste până la 10 ani, 1.623 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 4.660 mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie”.

În aceeaşi perioadă de timp, potrivit aceleiaşi surse, 6.742 de minori au fost găsiţi, dintre care: 207 cu vârste până la 10 ani; 1.711 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani; 4.824 mai mari de 14 ani. Cele mai multe dispariţii au fost înregistrate la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (sectoarele 1-6), I.P.J. Constanţa, I.P.J. Iaşi şi I.P.J. Bistriţa-Năsăud.