Braşov: Cei doi minori din Râşnov daţi dispăruţi de joi, găsiţi nevătămaţi, într-un imobil

1 May 2026, 12:05 (actualizat 1 May 2026, 16:55)

Cei doi fraţi de 9, respectiv 11 ani din oraşul Râşnov, care fuseseră daţi dispăruţi de la domiciliu, au fost găsiţi vineri, nevătămaţi, într-un imobil nelocuit de pe raza staţiunii, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.

“Vă informăm că cei doi minori din staţiunea Râşnov, a căror plecare voluntară de la domiciliu a fost semnalată în cursul serii de ieri, 30 aprilie, au fost identificaţi cu puţin timp în urmă într-o locuinţă în care nu se mai aflau alte persoane, din staţiunea Râşnov. Cei doi copii au fost găsiţi nevătămaţi şi nu au fost expuşi temperaturilor scăzute, întrucât şi-au petrecut noaptea în respectivul imobil. În acest moment, minorii beneficiază de suport psihologic şi medical de specialitate, urmând a fi redaţi familiei”, a transmis IPJ.

În activităţile de căutare a celor doi copii au fost angrenate peste 260 de forţe ale structurilor de ordine publică, cu peste 80 de autospeciale, respectiv poliţişti, jandarmi şi echipe Salvamont, alături de echipe de voluntari, care au oferit sprijin în teren.

IPJ Braşov a ţinut să mulţumească tuturor celor care s-au mobilizat, celor care au preluat şi au distribuit apelul public de căutare şi au sprijinit demersurile de identificare a celor doi minori. 

——————————————————–

Doi copii din Râşnov au fost daţi dispăruţi, iar poliţiştii cer ajutorul populaţiei pentru a-i găsi. Cei doi sunt fraţi şi ar fi plecat de acasă ieri în jurul orei 12 şi nu s-au mai întors.

Unul dintre băieţi are 11 ani, celălalt 9. Au în jur de 1 metru 30 înălţime şi 25-30 kg greutate.

Ambii au ochi căprui, ten deschis şi erau îmbrăcaţi sport în momentul dispariţiei.

Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la identificarea celor doi copii sunt rugate să apeleze de urgență numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă