17 mai, Ziua mondială a telecomunicaţiilor şi a societăţii internaţionale. „Egalitate de gen în transformarea digitală”

La data de 17 mai este marcată, anual, Ziua mondială a telecomunicaţiilor şi a societăţii informaţionale, cu scopul de a sublinia importanţa utilizării internetului şi a celorlalte tehnologii de informare şi comunicare în domeniile economic şi social. Această zi este şi o sărbătoare a tuturor programatorilor, administratorilor de reţele de internet, furnizorilor de servicii VoIP, creatorilor de portaluri web şi a celor care activează în domeniul tehnologiilor informaţionale.
În fiecare an, Organizația Națiunilor Unite (ONU) marchează Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale la data de 17 mai. Astfel este evidențiată importanța utilizării internetului și a celorlalte tehnologii de informare și comunicare, conform www.un.org. Totodată, în această zi sunt sărbătoriți programatorii, administratorii de rețele de internet, furnizorilor de servicii VoIP, creatorii de portaluri web și toți cei care activează în domeniul tehnologiilor informaționale.
Tema din 2025 a Zilei mondiale a telecomunicațiilor și a societății informaționale este ‘Egalitate de gen în transformarea digitală’, arată un.org.
Tehnologiile digitale au puterea de a accelera progresul în fiecare sector al societății, însă acest potențial rămâne inaccesibil pentru mulți.
Tehnologiile digitale au potențialul de a accelera progresul în fiecare sector de activitate. Cu toate acestea, beneficiile aduse de implementarea digitalizării rămân inaccesibile unui număr de 2,6 miliarde de oameni, dintre care majoritatea sunt femei și fete. Este nu doar o gravă injustiție, ci și o imensă oportunitate economică ratată.
Lacunele în ceea ce privește accesul la internet și la dispozitivele digitale și accesibilitatea acestora, precum și competențele digitale limitate continuă să împiedice participarea femeilor și a fetelor la economia de astăzi și la elaborarea soluțiilor digitale de mâine. Reducerea acestui decalaj este esențială pentru deblocarea unor noi căi de creștere economică, inovare și dezvoltare durabilă.
Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale (WTISD) 2025 subliniază nevoia urgentă de a promova egalitatea digitală de gen, astfel încât femeile și fetele de pretutindeni să poată beneficia și contribui la transformarea digitală.
Ziua mondială a telecomunicaţiilor şi societăţii informaţionale
Reprezintă marcarea a două zile internaţionale. Prima a fost Ziua mondială a telecomunicaţiilor, marcată din 1969 pentru a aniversa semnarea Convenţiei Telegrafice Internaţionale şi crearea Uniunii Internaţionale pentru Telecomunicaţii (ITU) în 1865. A doua a fost Ziua mondială a informaţiei, adoptată de Adunarea Generală a ONU în martie 2006, prin rezoluţia 60/252. Din noiembrie 2006, în urma Conferinţei ITU din Antalya, Turcia, a fost adoptată rezoluţia 68, care hotărăşte ca cele două zile să fie marcate simultan, anual, la 17 mai.
ITU este agenţia specializată a Naţiunilor Unite pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, înfiinţată în anul 1865. Este cea mai veche dintre agenţiile ONU, arată ancom.org.ro. Printre activităţile ITU se numără: alocarea resurselor globale de spectru radio şi orbitele pentru sateliţi, dezvoltarea standardelor tehnice care asigură interconectarea reţelelor şi tehnologiilor, precum şi creşterea nivelului de acces la servicii de telecomunicaţii şi tehnologie informaţională în comunităţile defavorizate din acest punct de vedere. Uniunea este împărţită în trei sectoare: Standardizarea în Telecomunicaţii (ITU-T), Radiocomunicaţii (ITU-R) şi Dezvoltarea Telecomunicaţiilor (ITU-D). Cel mai important eveniment al Uniunii este Conferinţa Plenipotenţiarilor UIT, organizată la fiecare patru ani, în cadrul căreia reprezentanţii cu drept de vot ai statelor membre decid, printre altele, asupra rolului viitor al organizaţiei, stabilesc politicile generale, adoptă planurile strategice şi financiare ale Uniunii, aleg membrii echipei de conducere UIT etc.
România este parte a acestui organism încă din 1866.