Ziua Veteranilor de Război. Iohannis: „Cinstim dragostea de ţară, jertfa celor care au cunoscut cele mai devastatoare încleştări militare”

29 aprilie 2018, 09:15

„Cinstim astăzi dragostea de ţară, jertfa şi sacrificiul celor care au cunoscut cele mai devastatoare şi violente încleştări militare din istoria omenirii, fie că ne referim la cele Două Războaie Mondiale sau la Războiul de Independenţă. Armata României a plătit de fiecare dată un preţ greu în numele generaţiilor viitoare. Vom păstra mereu vie amintirea sacrificiului de sânge al eroilor noştri care, pe parcursul istoriei, au făcut posibil visul Marii Uniri, devenit realitate la 1 Decembrie 1918. Avem responsabilitatea ca, la rândul nostru, să acţionăm cu toată priceperea, energia şi forţa pentru apărarea intereselor naţionale ale României”, a subliniat președintele Klaus Iohannis.

El a adăugat că în anul Centenarului Marii Uniri, sunt cu atât mai importante şi de apreciat eforturile Armatei României „de a duce mai departe glorioasa moştenire a generaţiilor de bravi ostaşi”.

„Militarii noştri îşi fac datoria faţă de ţară, în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, luptând cu determinare pentru promovarea intereselor de securitate ale României, alături de aliaţii şi partenerii strategici. Asigurarea celor mai bune condiţii pentru aceştia trebuie să fie o prioritate continuă, astfel încât misiunile încredinţate să poată fi îndeplinite cu succes.

Preşedintele şi-a exprimat aprecierea şi pentru rezultatele sportive deosebite ale militarilor români, răniţi sau invalizi în urma participării la misiuni externe sau la acţiuni militare interne, care au arătat „că limitele pot fi depăşite prin solidaritate, perseverenţă şi spirit de învingător”.

Iohannis a evidenţiat de asemenea contribuţia asociaţiilor de veterani la păstrarea valorilor naţiunii române, la formarea şi educarea generaţiilor tinere.

„Le mulţumesc veteranilor de război pentru tot ceea ce au făcut în serviciul patriei şi le transmit un cald omagiu, alături de cele mai sincere felicitări şi urări de viaţă lungă, sănătate şi împliniri personale. La mulţi ani!”, se arată în încheierea mesajului.

În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi expoziţii cu tematică adecvată, activităţi de îngrijire a monumentelor şi a cimitirelor eroilor.

În onoarea veteranilor de război cu această ocazie se vor organiza în mai multe oraşe din ţară ceremonii militare şi religioase.

În prezent, mai sunt în viaţă în jur de 15.000 de veterani de război, circa 500 de văduve de război şi aproximativ 86.000 de văduve de veterani de război.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi).

Titlul de Veteran de război

La un sfert de veac de la mobilizarea oştirii pentru Războiul de independenţă, în care s-au sacrificat zece mii de ostaşi din cei 58.700 care au constituit Armata de Operaţii, regele Carol I, la solicitarea supravieţuitorilor, a promulgat Înaltul Decret prin care s-a creat, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, titlul de ”veteran de război”.

 

(w460) Asociaţia

Veterani ai Războiului de Independenţă

Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea la articolul 2,: ” Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se va pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”. Se instituie onorantul titlu de ”VETERAN DE RĂZBOI”.

Prin acest decret, participanţilor la Războiul de Independenţă declaraţi veterani li s-a asigurat, pe lângă acest binemeritat şi onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi înlesniri pe măsura curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de luptă.

În 1916, la intrarea României în războiul sfânt de reîntregire, Regele Ferdinand I a mobilizat 11% din populaţia ţării, adică 883.601 militari, iar biruinţa finală, care s-a încununat în România Mare, a fost plătită cu jertfa a peste 335.000 morţi şi dispăruţi, a 75.491 invalizi şi a 650.000 morţi din rândul populaţiei civile.

Regele Ferdinand a desenat personal şi apoi a instituit cea mai înaltă distincţie militară de război, Ordinul ”Mihai Viteazul”, pentru a răsplăti eroismul ofiţerilor în lupte, iar ostaşilor din tranşee le-a promis pământ.

 

(w460) Soldaţi a

După Primul Război Mondial (1916-1918), s-a instituit titlul de ”veteran de război” prin diferite legi, participanţilor la campanii şi urmaşilor lor fiindu-le acordate diferite drepturi şi avantaje reparatorii.

Prin reforma agrară din 1921, un milion şi jumătate de familii au primit câte patru hectare din trupul ţării. Veteranii de război şi-au strâns rândurile şi s-au organizat, la fel ca şi cei decoraţi cu ordinul ”Mihai Viteazul”, iar pentru cinstirea şi ridicarea de monumente, sub înaltul patronaj al reginei Maria, a luat fiinţă Societatea ”Cultul Eroilor”. Veteranii de război şi-au adus o contribuţie semnificativă, de-a lungul anilor, la cinstirea memoriei celor căzuţi pe câmpurile de bătălii.

În cei trei ani, zece luni şi douăzeci de zile cât a însumat participarea armatei României în cel de Al Doilea Război Mondial, ţara a pierdut 794.562 militari din care 92.620 morţi, 33.966 răniţi şi 367.966 dispăruţi pe cele două fronturi. La aceştia se adaugă miile de prizonieri care au pierit în gulagul sovietic.

La 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul – Lege nr. 440 privind acordarea calităţii de ”veteran” foştilor luptători în războaiele din anii 1913, 1916-1919 şi 1941-1945, dar de unele drepturi se bucurau doar cei ce luptaseră în vest, nominalizaţi ca ”antifascişti”, dispărând din peisajul societăţii româneşti ”veteranii de război”.

 

(w460) Veterani a

Reforma agrară prin care participanţii la cel de Al Doilea Război Mondial au fost împroprietăriţi cu 1, 1 hectare a fost anulată prin cooperatizarea agriculturii româneşti.

După Revoluţia din decembrie 1989, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociația Națională a Veteranilor de Război, membră a Federaţiei Mondiale a Vechilor Combatanţi, cu sediul la Paris.

Ziua Veteranilor de Război, marcată în fiecare an în 29 aprilie, a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007.

 

sursa

agerpres.ro

veterani-ww2.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite