Ziua NATO, celebrată cu certuri în Parlament. Replici tăioase între președintele țării și liderii PSD, la ședința solemnă
La 15 ani distanță de la momentul aderării oficiale la NATO, politicienii au organizat o ședință solemnă în Parlament, marcată însă din plin de tensiuni și campania electorală.
Odată stinse tensiunile, parlamentarii au adoptat o declarație prin care își reafirmă ataşamentul faţă de principiile, valorile şi ţelurile NATO. Potrivit documentului, România sprijină aspirațiile euroatlantice ale Moldovei, Ucrainei și Georgiei.
Declarația a fost adoptată fără probleme, dar ședința s-a încheiat tot pe fondul fricțiunilor dintre Putere și Opoziție. Alina Gorghiu de la PNL nu a reușit să ajungă să ia cuvântul în plen.
–––––––––––––––––––––––
Prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a răspuns președintelui Klaus Iohannis în finalul discursului său.
Premierul și-a exprimat regretul și scuzele că ședinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO a fost transformată de către preşedintele României „într-un eveniment de campanie electorală”.
Azi, am venit la o ședință solemnă dedicată aderării țării noaste la NATO. Regret că acest eveniment important a fost transformat de către președintele României într-un eveniment de campanie electorală. Îmi cer scuze eu, prim-ministrul României, tuturor celor care astăzi se așteaptă la o ședința solemnă dedicată unui eveniment major, a spus premierul la finalul alocuţiunii sale.
Prim-ministrul României a subliniat în alocuțiunea sa că: este de datoria noastră, a României, ca, alături de toți ceilalți aliați, să contribuim activ și solidar la consolidarea apărării colective, la reamintirea valorilor care au stat la baza creării NATO în urmă cu 70 de ani. Vom depune toate eforturile pentru ca NATO să continue să reflecte fie angajamentul ferm pentru apărarea tuturor Aliaţilor. România participă, în acest sens, la consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic, pe teritoriul naţional, la Marea Neagră, şi în Polonia, acordăm sprijin partenerilor noştri din Vecinătatea Estică, respectiv Republica Moldova, Georgia şi Ucraina, găzduim elemente ale sistemului de apărare anti-rachetă la Deveselu.
Liviu Dragnea: Apartenenţa şi prezenţa activă în NATO este singura cale pe care România poate merge
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la şedinţa solemnă a Parlamentului că apartenenţa şi prezenţa activă în NATO este singura cale pe care România poate merge în actualul context internaţional.
El a subliniat că NATO nu a fost doar un obiectiv politic, ci un obiectiv naţional.
„Înainte de toate celelalte lucruri, suntem români, înainte de toate trebuie să gândim şi să acţionăm româneşte, trebuie să fim conştienţi cu toţii că aderarea la NATO nu a fost un obiectiv politic, cum se mai spune uneori, apartenenţa la NATO a fost şi este un obiectiv naţional. Românii trebuie să fie mereu uniţi în jurul marilor obiective naţionale, iar, aşa cum am spus-o, asigurarea securităţii şi stabilităţii României reprezintă cel mai important obiectiv naţional. Apartenenţa şi prezenţa activă în NATO este singura cale pe care putem merge în actualul context internaţional şi când spun acest lucru nu mă refer doar la beneficiile de securitate pe care ni le oferă acest parteneriat. NATO nu este doar o alianţă militară, e mai mult decât atât, este singura garanţie a stabilităţii lumii democratice„, a subliniat Liviu Dragnea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că PSD a majorat salariile militarilor. „Ce a făcut acest guvern atacat în permanenţă? Am mărit salariile militarilor (…), în continuare susţinem creşterea pensiilor militarilor”, a spus Dragnea.
La începutul discursului său, Liviu Dragnea l-a menţionat pe fostul premier Adrian Năstase, în mandatul căruia România a fost admisă în NATO.
________________________
La sosirea la Palatul Parlamentului. șeful statului a fost întâmpinat de liberalii Alina Gorghiu şi Marilen Pirtea şi s-a întâlnit la intrarea în sala de plen cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu premierul Viorica Dăncilă, cu care s-a salutat.
Printre participanţii la şedinţă s-au numărat foştii preşedinţi ai României Emil Constantinescu și Traian Băsescu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, dar şi membri ai Guvernului, înalţi oficiali şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.
Şedinţa solemnă a fost condusă de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a început cu intonarea Imnului Naţional. Parlamentul adoptă cu această ocazie o declaraţie.