Ziua Naţională a României, sărbătorită în toate colţurile lumii
Institutul Cultural Român (ICR) marchează Ziua Naţională a României prin evenimente care prezintă publicului internaţional diversitatea şi bogăţia patrimoniului cultural românesc şi care consolidează legăturile cu comunităţile româneşti de peste hotare.
Organizate în colaborare cu parteneri instituţionali şi culturali din întreaga lume, acestea s-au desfăşurat sau sunt programate să aibă loc la Anvers, Barcelona, Beijing, Berlin, Bruges, Budapesta, Chişinău, Colombo, Coslada, Cuenca, Edinburgh, Istanbul, Izmir, Lisabona, Londra, Luxemburg, Male, Oslo, Padova, Praga, Roma, Stockholm, Tarragona, Tarancon, Varşovia, Veneţia şi Viena, informează, vineri, Serviciul Promovare şi Comunicare.
* ICR Istanbul organizează, vineri, un concert de muzică clasică susţinut de muzicienii Vlad Stănculeasa (vioară), Valentin Răduţiu (violoncel) şi Andrei Banciu (pian), alături de Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, care va avea loc la centrul cultural Ataturk Kultur Merkezi.
* ICR Londra invită publicul, sâmbătă, la LSO St Luke’s, unde va avea loc concertul susţinut de Teodora Brody şi London Symphony Orchestra, dirijor Robert Ziegler. Artista va interpreta muzică inspirată din albumul său Rhapsody, care conţine aranjamente vocale originale ale unor capodopere din repertoriul clasic.
De asemenea, pe 16 decembrie, violonista Adriana Cristea şi pianista Mina Beldimănescu vor susţine, în capitala Scoţiei, la Catedrala St. Giles Church, recitalul „Dincolo de universul enescian, programul incluzând lucrări muzicale de George Enescu, Niccolo Paganini, Amadeus Mozart, Mircea Chiriac şi Angheluş Dinicu. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Consulatul General al României la Edinburgh.
* Pe 2 decembrie, în Aula Magna a Complexului Universitar „Beato Pellegrino” al Universităţii din Padova, va avea loc proiecţia filmului „Avram Iancu împotriva Imperiului”, manifestare culturală organizată de IRCCU Veneţia, Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, Universitatea din Oradea şi Muzeul Tării Crişurilor din Oradea. Filmul va fi difuzat în limba română, cu subtitrare în limba italiană. De asemenea,
* Artiştii Natalie mausova (soprană) şi Pavol Prazenica (pian), studenţi ai prestigioasei Academii de Arte ale Spectacolului din Praga vor interpreta, pe 3 decembrie, la Palatul Kaiserstein, imnul Uniunii Europene, al României şi al Republicii Cehe, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României în Republica Cehă, cu sprijinul ICR prin Direcţia Relaţii Internaţionale.
* ICR Berlin organizează, în colaborare cu Ambasada României în Republica Federală Germană şi Filarmonica de Stat Sibiu, un concert susţinut de ansamblul restrâns al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor Cristian Lupeş, în sala de spectacole a hotelului Waldorf Astoria Berlin, pe 4 decembrie. Programul artistic al evenimentului cuprinde o selecţie de lucrări muzicale inspirate din folclorul românesc şi o secţiune de divertisment muzical, incluzând piese celebre din repertoriul internaţional.
* ICR New York va organiza, pe 4 decembrie, o proiecţie specială a filmului „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, propunerea României pentru Premiile Oscar 2025 la categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional”. Proiecţia va avea loc la IFC Center şi va fi urmată de un Q&A cu regizorul Emanuel Pârvu şi producătoarea Miruna Berescu. Evenimentul face parte din campania oficială a filmului pentru Oscar, finanţată de Ministerul Culturii din România.
* ICR Beijing şi Ambasada României în China organizează pe 5 decembrie, la Opera Naţională a Chinei, concertul „De la clasic la contemporan”, susţinut de Ansamblul Cameral Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu. Evenimentul marchează o dublă aniversare: Ziua Naţională a României şi 75 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi China.
* ICR Madrid va prezenta două filme româneşti: „Străjerii Deltei” – pe 4 decembrie, la Biblioteca Luis Rius din oraşul Tarancon şi pe 5 decembrie, la Biblioteca Aguirre din oraşul Cuenca – şi „Videogramele unei revoluţii” pe 3 decembrie, la Biblioteca Luis Rius din oraşul Tarancon.
* Accademia di Romania din Roma, în parteneriat cu Asociaţia Tăşuleasa Social, propune publicului italian expoziţia de fotografie Via Transilvanica – Drumul care uneşte. Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 10 decembrie, în Galeria de artă Accademia di Romania in Roma.
* În ţară, este programat sâmbătă, în Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, concertul „Sinfonietta”, din cadrul programului ICR AdMusicam Concert Series. Sub bagheta tânărului dirijor Petru Pane, programul serii va fi interpretat de peste 20 de tineri muzicieni absolvenţi ai programului AdMusicam şi studenţi UNMB. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
Alte numeroase evenimente dedicate marcării Zilei Naţionale a României au avut loc în organizarea ICR Madrid, ICR New York, ICR Budapesta, ICR Lisabona, ICR Stockholm, ICR Chişinău, ICR Varşovia, ICR Viena. În acelaşi cadru, în data de 26 noiembrie, avut loc inaugurarea, la Tokyo, a celei de-a 19-a reprezentanţe din străinătate a Institutului Cultural Român.